Ghimpu: Plahotniuc nu a fost de acord cu propunerile UE

Imagine implicită

Ghimpu MihaiVladimir Plahotniuc este cel care nu a fost de acord cu propunerile reprezentanților Uniunii Europene, făcute în cadrul negocierilor privind formarea unei alianțe de guvernare proeuropene, a declarat președintele PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.

Potrivit președintelui PL, „sus”, adică în prezența reprezentanților celor trei familii europene, reprezentanții PLDM și PD au fost de acord, dar „jos” șeful a decis.

Întrebat dacă cel care a decis este Plahotniuc, Ghimpu a răspuns: „Da, Plahotniuc!”.

La negocierile de la Aeroport nu a participat prim-vicepreședintele PD, Vladimir Plahotniuc. Pe lângă reprezentanții PLDM, PD și PL, au mai participat președintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Europa, Graham Watson, preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein.

La acele negocieri s-a ajuns la un acord, propus de reprezentanții UE și acceptat de cele trei partide, care prevedea:

  1. Cele trei partide formează o comisie care va face o propunere timp de trei luni pentru soluţionarea problemei privind alegerea preşedintelui republicii.
  2. PLDM va propune funcția de prim-ministru, PDM, va propune preşedintele Parlamentului, PL-ului îi vor reveni ministerele pe care le-a deţinut înainte să fie exclus de la guvernare.
  3. Procurorul general urmează a fi o persoană non-politică, desemnată în consultare cu Comisia Europeană, ceea ce va transmite un semnal la Bruxelles că noul Guvern al Republicii Moldova este gata să înceapă procesul de reformă atât de necesar. Aceasta ar putea duce la o misiune din partea UE în domeniul reformării justiţiei”.

A doua zi, în cadrul unei noi runde de negocieri, PD-ul a propus o nouă formulă. Ea nu prevedea acordarea către PL a Ministerului Transporturilor și nici venirea unei misiuni din partea UE în domeniul reformării justiţiei.

Sursa:independent.md