Februarie, 1996

„Glasul Națiunii” acoperă partea mea de inimă care lucrează numai pentru Basarabia și este învigorată de rețeaua capilară care cuprinde spațiul dintre vasele sanguine Prut și Nistru.

Glasul Națiunii nu a fost o întîlnire întîmplătoare, numai de vecinătate, pentru că eu rezidențiam profesional pe strada Romei, „Glasul” fiind paralel, pe strada Londrei, ci o idee care mă traversa și cu care trebuia să mă întîlnesc, mai ales cu reprezentarea ei concretă.

Eu veneam din sud, din Vlașca – din țara Vlahilor atestați documentar încă din veacul al VI-lea după Cristos, adică dintr-un loc foarte îndepărtat, geografic, de Basarabia și n-am întîlnit nici o barieră lingvistică, de comportament sau de moravuri care să mă despartă de românii de dincolo de Prut.

Basarabia fiind pentru mine un cuvînt cu patru de A, ca o biserică cu patru turle, Glasul Națiunii nu poate să fie decît un vechi manuscris bisericesc la care au trudit cu benadictină osîrdie, călugări de demult.

„Glasul Națiunii” a depășit bariera celor șapte ani de acasă. De acum trebuie să devină Glasul Națiunii Universale a Românilor – ceea ce cred că și-a și propus chiar din pornirea inițială.