(GRAFIC) Diferențele inexplicabile între două sondaje apărute la o diferență de 36 de ore

Imagine implicită

Săptămâna trecută la Chișinău au fost prezentate două sondaje. Primul a apărut miercuri și a fost realizat de IMAS, la comanda unei fundații conduse de vicepreședinta Partidului Democrat, Cristina Bălan, trimisă în prezent ambasador la Washington. Al doilea a fost publicat joi seară și a fost realizat de Magenta Consulting, la comanda Institutului Republican Internațional.

Ambele cercetări au eșantioane în jur de 1500 de persoane și marje de eroare de 2,5%. Sondajul IMAS, prezentat primul, ar fi fost realizat în perioada 20 octombrie – 9 noiembrie, iar cel al IRI, apărut 36 de ore mai târziu, a cules date între 11 septembrie și 16 octombrie.

Iar asemănările se opresc aici, pentru că cele două sondaje au unele diferențe uriașe, care pot fi greu de explicat.

Plahotniuc, Shor și Candu, mai apreciați decât Năstase și Sandu?

Primele date care au surprins au fost cele care prezentau încrederea în politicieni. Pentru prima dată în istoria sondajelor din Moldova, într-o cercetare IMAS, politicieni precum Vladimir Plahotniuc, Andrian Candu sau Ilan Shor erau prezentați cu cifre mai bune decât liderii opoziției pro-europene, Maia Sandu și Andrei Năstase.

În sondajul IRI lucrurile stau însă cu totul altfel. La capitolul încredere Andrei Năstase se situează pe poziția a doua, iar Maia Sandu e pe 5. Vladimir Plahotniuc se află la coada clasamentului, având al treilea cel mai mare antirating din țară.

Este de menționat că în sondajul IMAS respondenții ar fi fost întrebați cum evaluează activitatea unor politicieni, în timp ce în cercetarea IRI – care este opinia lor despre activitatea acestora.

PD-ul, cu scor mai mare decât Platforma DA și PAS?

Și mai surprinzătoare au fost, în sondajul IMAS, rezultatele partidelor politice în eventualitate unui scrutin parlamentar desfășurat săptămâna viitoare. Astfel, PD-ul a fost plasat pe poziția secundă, cu un scor de 15,7%, mai mare decât rezultatul însumat al Platformei DA și PAS.

Iar în sondajul IRI lucrurile stau tocmai invers în cazul celor trei partide. Astfel, scorul însumat al Platformei DA și PAS este de două ori mai mare decât cel al PD.

Un alt aspect ciudat este că celelalte partide, (PSRM, PCRM, Shor, Partidul Nostru, etc), au în ambele sondaje scoruri și poziționări practic similare, diferențe apărând doar în cazul ACUM (Platforma DA, PAS) și PD.

Cine sunt comanditarii 

Sondajul IMAS a fost realizat la comanda Fundației pentru o Democrație Modernă, care a fost condusă anterior de vicepreședinta PD Cristina Bălan, actual ambasador în SUA. Sondajul are mai multe întrebări introductive care ar putea favoriza Partidul Democrat. Astfel, în el sunt incluse întrebări despre „Arena Chișinău”, sau programele „Drumuri Bune”, și „Prima Casă”.

Mai mult, IMAS s-a specializat în ultimii ani în realizarea de sondaje pentru Partidul Democrat. Unul dintre ele ar fi fost realizat chiar pe un eșantion de 12 mii de persoane, un record la acest capitol pentru Republica Moldova. Conform prețurilor de piață, solicitate de casele de sondare de la Chișinău, o cercetare pe un eșantion de 12 mii de persoane poate să coste în jur de 150 de mii de euro.

De cealaltă parte, Institutul Republican Internațional este o organizație non-profit, cu sediul central la Washington, care are drept obiectiv promovarea libertăților și valorile democratice. IRI oferă în Republica Moldova și instruiri partidelor politice, indiferent de viziunile acestora.

Sursa:cotidianul.md