Despre ce fel de greşeli de limbă „intelectuale” e vorba, sau mai precis, – de ce le-am numit anume aşa? Poate de aceea că îndreptarea, corectarea lor ar necesita un efort intelectual deosebit? Nu, pur şi simplu, aceste erori sau gafe au apărut în cercurile de intelectuali şi sunt comise, din păcate, de mulţi intelectuali, iar în ultima instanţă – chiar promovate de ei printre alţi vorbitori.

Deţinem peste 20 de fişe cu grave erori de limbă „intelectuale”, multe deja detectate, analizate şi condamnate în lucrările şi emisiunile de cultivare a limbii. Vom insista mai ales asupra celor despre care s-a vorbit mai episodic, printre altele, precum şi supra cărora persistă în vorbirea şi în scrisul nostru.

E curios faptul că uneori elementul, componenţa greşelii sunt atît de evidente, încît e de-a mirării cum de ele nu sunt simţite şi evitate.

De exemplu aniversarea de 10 (20, 50…) ani, extrem de frecventă în presă şi în mijloacele audiovizuale de informare în masă. Oare chiar nu se simte că cuvîntul ani e cuprins în aniversare şi că-l repetăm fără nici un rost?Soluţia pentru evitarea acestei tautologii e cît se poate de simplă: vom spune, scrie aniversarea a zecea (douăzecea, cincizecea). Mai problematic este că această greşeală este comisă nu numai în (aproape) toată presa românească, la Radio Bucureşti şi la micul ecran de acolo, dar şi de microfoanele Europei Libere, unde se trudesc multe personalităţi ale culturii, ceea ce ne face să credem că greşeala se generalizează, altfel zis, are toate şansele „să devină corectă”… Altă construcţie incorectă, la fel de palpabilă după noi, e a-şi aduce aportul. Majoritatea intelectualilor basarabeni stăpînesc  într-o măsură sau alta franceza şi, prin urmare ştiu că în această limbă apporter înseamnă a aduce, aşadar, spunem a-şi aduce… adusul! Unii, vrînd să evite acest pleonasm „interlingvistic” preferă îmbinarea a-şi aduce prinosul. Ei bine, dacă nu franceza ori cu slava veche, apoi cu rusa stăm bine, slavă Domnului, ori în limbile slave pronositi semnifică acelaşi a aduce… Iată şi aici cîteva soluţii salvatoare: a-şi aduce contribuţia sau a contribui, plus o îmbinare la fel de corectă, dar cu nuanţă întrucîtva arhaică: a-şi aduce obolul.

Des utilizată este şi particula  datorită (şi sinonimele mulţumită, graţie), urmată de fraze cu nuanţă negativă, bunăoară: „Datorită crimele stalinismului popoarele mici din URSS au fost expuse unei crunte deznaţionalizări”. Bineînţeles, în asemenea contexte se potriveşte numai îmbinarea din cauza, căci nu poate fi îndatorat, pentru că ţi-a pricinuit un rău. E de menţionat că şi această abatere „colindă” presa din România, probabil „graţie” influenţei franceze, fapt ce se poate solda cu o acceptare, pînă la urmă, a greşelii de către norma literară.

Iată o greşeală „intelectuală”, pur şi simplu enervantă: mulţi, foarte mulţi spun frecvent din (sau de la) numele (colectivului, grupului, deputaţilor, etc). Nu încercaţi să spuneţi că nu-i o greşeală „intelectuală”. Să ne amintim cum spun în asemenea cazuri părinţii şi bunicii noştri, ţărani sau muncitori, cum zic toţi credincioşii: „În numele Tatălui şi al Sfîntului Duh…” Aşa spun moldovenii cel puţin de la Varlaam şi Dosoftei încoace, adică de atunci de cînd e fixată în scris această formă. Dacă cineva insistă totuşi să folosească prepoziţia din, ori pur şi simplu nu se poate debarasa de ea, n-are decît să utilizeze, în acelaşi sens, îmbinarea din partea (Vorbesc din partea (în numele colectivului nostru, de exemplu).

Deosebit de supărătoare este şi folosirea – tot mai abuzivă în ultimul timp, a îmbinării numai ce cu semnificaţia de „adineauri”, „nu demult”. De cîte ori ne este dat să auzim, bunăoară: „A plecat (a venit) numai ce” – expresii absurde pentru un român care nu ştie rusa, adică n-are cum să ştie că la mijloc e o copiere a îmbinării ruse tolko şto. Absurde pentru că numai ce are cu totul alte semnificaţii în limba noastră şi anume în acest citat din opera lui Creangă: „De acum am prins eu la minte… Numai ce( -însă, dar) ce folos?” sau ca în propoziţia „ A spus că pleacă şi numai ce ( – deodată, cînd colo) îl văd intrînd în casă.

Să continuăm această tristă paradă a erorilor ce ne dezonorează limba? Poftim, şi n-o facem din cinism, ci numai cu speranţa că odată şi odată vom scăpa de ele…

Iată încă o serie de greşeli apărute, se poate toate sub „influenţa binefăcătoare” a rusei: orice n-ar fi, oricît de mult n-ai vorbi, orice n-ai face … La ce bun această negaţie cînd evident vrem să afirmăm ceva. „ Orice ai zice tu, tot una n-ai dreptate”; „Oricît de mult ai insista puţin probabil să mă convingi” etc. Doar Eminescu scria: „De cîte ori am aşteptat/ O şoaptă de răspuns…” (nu, de cîte ori n-am aşteptat…”). La fel refrenul unui şalagăr din anii 1970 interpretat de Doina Spătaru, începea cu „ Orice ar fi, orice s-ar întîmpla/ Vino, nu mă uita…”, şi nu cu „Orice n-ar fi…”

În ultimul timp a căpătat o largă răspîndire, dar, din păcate, fără a fi utlizat întotdeauna corect, verbul neologistic a impune. Să vedem, mai întîi, care sunt înţelesurile lui adevărate, din româna necontaminată de presiunea rusei: 1. A face ca o idee, o părere să fie acceptată şi urmată ( Şi-a impus propriile păreri discipolilor – a izbutit să-i convingă de temeinicia, justeţea părerilor sale). 2. A căpăta autoritate, respect (S-a impus în poezie cu o singură plachetă – s-a manifestat din plin, a lăsat o rumă în poezie. 3. A supune pe cineva unui impozit („ A fost supus, impus, expus) unor plăţi grele”) cam atîtea semnificaţii! Însă mulţi atribuie acestui verb încă o accepţie – cea de obliga (pe cineva), a forţa, a sili, a constrînge, ca în exemplul: „M-a impus să depun o cerere, deşi vroiam să mai lucrez”. Şi aici e vorba de influenţa rusei. Mai bine să spunem în asemenea caz m-a pus, dacă nu ne ajunge inspiraţia m-a silit, m-a pus în situaţia de a …

În concluzie, majoritatea greşelilor de limbă „intelectuale” sub presiunea nefastă a limbii de comunicare interetnică. Să nu fim sclavi umili ai limbii ruse, ci mîndri şi destoinici mîntuitori ai frumosului, bogatului nostru grai! Soluţii? Cîte vreţi. Cea mai bună profilaxie (dacă n-avem încă nevoie de terapie) – e să citim cît mai mult în limba maternă, pe un timp chiar evitînd orice lecturi în limba rusă. Să ascultăm emisiunile radio şi să urmărim programele TV, cu atît mai mult cu cît aceste mijloace au făcut la noi un salt calitativ admirabil. Să ne corectăm reciproc, atunci cînd auzim alături greşeala de limbă, făcînd observaţia cu tact şi acceptînd-o fără supărare. Fără supărare cred că aţi citit şi articolul de mai sus, stimaţi intelectuali şi alţi aspiranţi spre inteligenţă, cultură, oameni în care acum, la ora deşteptării noastre naţionale, poporul îşi pune atîtea speranţe.