Parcă invidios pe faptul că protestul din 17 septembrie al Opoziţiei extraparlamentare şi antioligarhice a luat prim-planul ştirilor, Igor Dodon s-a grăbit la început de săptămână să revină în actualitate, respingând pentru a doua oară candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării.

Astfel Dodon încalcă Constituţia care spune că şeful statului este obligat să semneze decretul de numire a unui ministru la propunerea repetată făcută de guvern. Partidul Democrat a decis să sesizeze Curtea Constituţională, care va trebui să dea dovadă de multă creativitate şi imaginaţie, întrucât Legea Supremă nu explică ce s-ar întâmpla dacă în postul de preşedinte ar nimeri o persoană încăpăţânată, turbulentă, care urmează agenda altui stat.

Spicherul parlamentului Andrian Candu a făcut declaraţii dure la adresa preşedintelui ales cu cântec, spunând între altele, „Dodon îşi sapă singur groapa” şi, mai mult, ar putea să aibă surpriza să nu mai fie recunoscut de Armată în calitate de comandant suprem. Aici e greu să nu-i dai dreptate spicherului, dacă am judeca atitudinea lui Dodon faţă de Forţele Armate, pe care acesta pare hotărât să le saboteze şi demoralizeze în plin război hibrid al lui Putin împotriva Ucrainei şi a lumii libere, şi pe fundalul interminabilelor manevre militare ruseşti din Transnistria. Dodon încearcă să-şi impună propriul favorit la minister, împotriva prevederilor constituţionale, implicându-se astfel, afirmă Candu, în actul guvernării. Comportamentul ciudat, „năbădăios”, al lui Dodon să însemne oare că socialistul şi-a luat prea în serios colaborarea reciproc-avantajoasă cu Partidul Democrat în Parlament, acolo unde au funcţionat perfect, în atâtea rânduri, înţelegerile lor secrete?

Dacă am admite că spectacolul pe care îl joacă cei doi actori – PSRM şi guvernarea – e o confruntare adevărată, ar trebui să ne aşteptăm ca Partidul Democrat să fie intransigent faţă de derapajele socialistului şi să rezolve cât mai repede această criză instituţională, pentru că altfel intrăm într-o luptă sterilă de propuneri şi respingeri, care nu ajută cu nimic Republica Moldova.

Partidul Democrat şi Curtea Constituţională ar trebui să-i reamintească lui Dodon că funcţia sa este una de mediator şi să-i dea drept exemplu România – unde preşedintele Klaus Iohannis semnează, obligat de Constituţie, şi numiri de miniştri care nu-l entuziasmează –, ca să nu mai vorbim de vechile democraţii occidentale, unde există practica coabitării dintre preşedinte şi partidul de la guvernare, altul decât cel care l-a „emanat” pe şeful statului. La celălalt pol se află Rusia – febleţea lui Dodon. În Rusia, Putin este Alfa şi Omega puterii, Putin se pregăteşte să fie „ales” a cincea oară preşedinte (e greu să ţii pasul cu numărul mandatelor sale), iar Constituţia e un document lipsit de relevanţă.

Aşadar, dacă „Dodon îşi sapă singur groapa”, cum s-a exprimat atât de plastic spicherul Candu, rămâne de văzut dacă va fi ajutat şi să „cadă” în ea. PD-ul poate provoca demiterea lui Dodon pentru repetate încălcări ale Constituţiei. Procuratura Generală a primit un dosar întreg de argumente şi probe din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate în acest sens şi n-ar avea decât să-i dea curs, dacă ar exista voinţă politică.

Deocamdată, constatăm că în afara unor clinciuri verbale, pentru „încălzirea” galeriei, guvernarea nu se atinge nici măcar cu o floare de Dodon şi de PSRM. A corupt în stânga şi-n dreapta, a pulverizat fracţiuni parlamentare, doar PSRM-ul rezistă eroic, la centru şi în teritoriu, imun la orice fel de oferte otrăvite. Care să fie secretul rezistenţei morale a socialiştilor? Din două una: ori camarazii lui Dodon sunt din alt aluat decât foştii comilitoni ai lui Voronin, fugiţi la PD, şi vor fi citit cu mai mare luare-aminte operele-cult sovietice, precum Aşa s-a călit oţelul, ori „grija” coordonatorului i-a ocolit. De fapt nu i-a ocolit deloc. Pur şi simplu Plahotniuc le-a rezervat un alt rol: de „sparringpartneri”, cum se spune în sport. Le-a propulsat şeful la preşedinţie, i-a convins să voteze pentru sistemul electoral mixt şi acum, se pare, se pregăteşte să le ofere socialiştilor şi primăria Chişinăului, după eventuala demitere prin referendum a lui Dorin Chirtoacă.

Andrian Candu – ca de obicei dezinvolt în exprimare – nu şi-a refuzat nici de această dată plăcerea unor persiflări la adresa Opoziţiei extraparlamentare care, după el, ar avea mesaje contradictorii şi nu se poate organiza. Doar că spicherul „uită” să menţioneze – aşa, în numele obiectivităţii pe care le-o pretinde liderilor PAS şi PPDA – că Opoziţia n-are banii şi autobuzele PD-ului şi nici poliţia de partea sa, nici primarii, nici Televiziunea Naţională, unde să i se ofere spaţiu măcar pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice Rezoluţia mitingului din 17 septembrie (recenta schimbare a conducerii Companiei „Teleradio Moldova”, iată, n-a înlăturat obedienţa acestei instituţii faţă de guvernanţi). Lumea vine de bună voie şi nesilită de nimeni la protestele Opoziţiei şi e agresată de indivizi în civil, infiltraţi pentru a provoca dezordini şi a furniza poliţiei pretextul de a opera arestări în rândurile manifestanţilor, cum s-a şi întâmplat.

Partidul Democrat pare tot mai decis să-şi înalţe un foişor aurit, din care să scruteze magnanim ţara şi să „proiecteze” în continuare fericirea moldovenilor. Vrea să reconfirme mai multe legi respinse de Dodon. Presa comentează că, odată cu introducerea obiectivului de integrare europeană în Constituţie, Parlamentul ar putea vota şi propunerea PLDM referitoare la modificarea Articolului 13, recte: înlocuirea „limbii moldoveneşti” cu limba română, în conformitate du Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi cu Decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013. Pentru aceasta ar fi nevoie de o majoritate calificată, în care să fie atrase resturile rămase din PL şi PLDM, partide pe care PD-ul le-a rarefiat prin politici „subtile”. De bună seamă, s-ar înlătura astfel un abuz şi o nedreptate istorică.

Va fi în stare Partidul Democrat – o formaţiune de extracţie moldovenistă – să treacă Rubiconul identitar? Va şti să profite de această ocazie ca să-şi mai spele imaginea în faţa electoratului? Integrarea europeană nu e o decizie de business, cum o tratează unii, ci o alegere identitară şi civilizaţională. Limba română este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Când spui „român” şi „limba română”, automat înţelegi latinitate, Europa şi Occident, cu toate valorile sale constitutive: democraţie, stat de drept, justiţie independentă, libertate de exprimare, parteneriat transatlantic… Este temeiul cel mai solid pe care se poate clădi un proiect european între Prut şi Nistru.

În tabloul politic actual, Partidul Democrat are o ipostază ideologică şi de comportament scindată. Pe o de parte, declară că luptă cu Dodon şi cu pro-rusismul acestuia, pe de altă parte, sabotează reformele şi menţine instituţiile statului în captivitatea unui centru ocult de putere. Privit din perspectiva unor valori şi revendicări populare, consubstanţiale idealului european, „foişorul aurit” al PD-lui nu e decât un turn de tinichea.

Vitalie Ciobanu