Grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului organizat de Platforma DA, înregistrat de CEC
În ședința de vineri Comisia Electorală Centrală a înregistrat grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican constituțional, organizat de către Platforma Civică Demnitate și Adevăr.
Potrivit hotărârii CEC, grupul de inițiativă, în număr de 775 persoane, are 3 luni la dispoziție pentru a colecta semnăturile susținătorilor referendumului republican constituțional de modificare și completare a Constituției Republicii Moldova.
Tot vineri, CEC a aprobat Regulamentul cu privire la activitatea grupului de inițiativă privind desfășurarea referendumului republican. Actul stabilește documentele necesare pentru înregistrarea grupului de inițiativă, condițiile de activitate a acestuia, modul de susținere financiară a campaniei de inițiere a referendumului, precum și procedura de prezentare a rapoartelor financiare asupra veniturilor și cheltuielilor.
Platforma Civică Demnitate și Adevăr își dorește să modifice Constituția prin referendum, urmând ca președintele să fie ales prin vot direct, de către întreg poporul, și demis tot prin vot universal.
Pe lângă alegerea președintelui de către întreg poporul, Platforma Civică Demnitate și Adevăr își propune modificarea Constituției și la capitolul număr de deputați.
Astfel, în cadrul referendumului pe care reprezentanții protestatarilor vor să-l convoace, cetățenii ar urma să răspundă și la întrebarea privind reducerea numărului actual de deputați, de la 101 până la 71.
O altă prevedere din Constituție pe care protestatarii își propun să o modifice este cea care se regăsește la articolul 70 și care prevede imunitatea deputaților. Membrii Platformei DA și ai Consiliului Marii Adunări Naționale și doresc ca deputații să fie lipsiți aproape în totalitate de imunitate.
Sursa:jurnal.md