(HARTĂ) Cele mai „ciudate” circumscripții pentru alegerile parlamentare din 2018; Stânga, favorizată clar
Guvernul a aprobat în ședința de marți harta circumscripțiior uninominale. Proiectul de hotărâre a fost inclus în ultimul moment pe ordinea de zi a ședinței Guvernului. Conform hărții finale, care cuprinde în total 51 de circumscripții, 48 vor fi constituite pe teritoriul Republicii Moldova, iar trei în afara țării.
Și dacă promotorii modificării sistemului electoral, Partidul Democrat, marșau la începutul acestui an pe ideea că „fiecare raion va avea propriul deputat”, iar cetățenii își „vor cunoaște bine alesul”, în practică lucrurile stau cu totul altfel.
Iar asta pentru că majoritatea circumscripțiilor cuprind localități din cel puțin 2 raioane, existând însă unele formate din sate provenind chiar și din 4 raioane, între care nu există absolut nicio legătură.
Ialoveniul, cu Sadova lui Dodon
Un astfel de exemplu este reprezentat de circumscripția nr.22. Din aceasta face parte orașul Ialoveni și alte câteva sate din nordul acestui raion. În mod ciudat, circumscripția se extinde mult spre nord, incluzând câteva localități din raionul Strășeni, iar apoi din Călărași, inclusiv Sadova – satul de baștină al președintelui Igor Dodon.
Este interesant că localitatea Condrița, amplasată geografic chiar în centrul acestei circumscripții, face parte dintr-o alta, care cuprinde mai multe suburbii ale capitalei.
Suburbiile, rupte de Chișinău
O altă decizie care trezește multe semne de întrebare este delimitarea suburbiilor de orașul Chișinău. Astfel, din suburbiile capitalei au fost formate două circumscripții, în timp ce orașul Chișinău va cuprinde 9.
Această alegere a guvernării poate fi explicată prin faptul că suburbiile sunt locuite de cetățeni care votează preponderent partide proeuropene, înclinând întotdeauna balanța și în cadrul alegerilor municipale de partea candidaților de dreapta. Astfel, în circumscripțiile 32 și 33, care cuprind suburbiile, în cadrul alegerilor prezidențiale, Maia Sandu a acumulat cu 8.800 respectiv 5.500 voturi mai mult decât Igor Dodon.
Astfel, bazinul electoral proeuropean a fost izolat în cele 2 circumscripții, în timp ce în cele 9 din municipiul Chișinău lucrurile sunt mult mai echilibrate, în majoritatea dintre ele acumulând Igor Dodon mai multe voturi în cadrul prezidențialelor.
Taraclia cu 16 mii de votanți, suburbiile Chișinăului cu 32 de mii
Deși circumscripția ar fi trebuit să fie formată din cel puțin 55 de mii de alegători, acest criteriu nu s-a păstrat în cazul Taracliei, acolo unde a fost creată doar pentru 35 de mii de votanți. Dintre aceștia, la prezidențialele de acum un an s-au prezentat doar 16 mii.
În același timp, circumscripțiile formate din suburbiile Chișinăului cuprind peste 60 de mii de alegători, iar prezența la prezidențialele din 2016 a fost de peste 30 de mii de votanți, adică dublu față de Taraclia.
16 circumscripții ale dreptei, 32 ale stângii
Că votul mixt favorizează clar partidele de stânga se vede și din felul în care acestea au fost formate. Astfel, dacă ne-am raporta la alegerile prezidențiale de anul trecut, primul tur de scrutin, Maia Sandu a câștigat în doar 16 din cele 48 de circumscripții.
Lui Igor Dodon i-au revenit 32, exact de două ori mai multe, chiar dacă diferența dintre cei doi candidați a fost de doar 9%.
Sursa:independent.md