Ianukovici în fața presei: Rămîn nu doar președinte legitim, dar și comandantul suprem al Armatei.
Nu a rămas mult și Viktor Ianukovici se va întoarce la Kiev. Anunțul a fost făcut de ex-președintele Ucrainei într-un briefing de presă. Ianukovici a reiterat că nu a fugit nicăieri și că următoarele alegeri sunt ilegale.
„În primul rând vreau să vă spun că sunt viu cu toate că nu pot spune că mă simt bine atunci când văd ce se petrece în Ucraina”, a declarat Ianukovici.
Cît despre alegerile care vor avea loc în curînd în Ucraina, fostul șef de stat precizează că acestea vor avea loc sub controlul radicalilor înarmați. Totodată, a atenționat că țara va trece prin vremuri grele şi probleme social-economice grave și se va reuni pentru a depăşi aceste momente dificile.
În altă ordine de idei, Ianokovici s-a adresat și opiniei internaționale. „Am auzit că SUA vrea să acorde bani bandiţilor care au venit la putere. Conform legilor americane statul nu poate susţine un regim ilegal. De aceea mă voi adresa Congresului SUA pentru a da o notă juridică acestui ajutor”, a conchis sursa.
Glasul.md amintește că precedenta conferință de presă a fost susținută de Viktor Ianukovici, tot în orașul rus Rostov-pe – Don, pe 28 februarie.