Igor Volniţchi, despre proiectul Platformei DA privind sistemul electoral, care prevede introducerea votului preferenţial: „O propunere cu adevărat bună”

Imagine implicită

Platforma Demnitate şi Adevăr, condusă de Andrei Năstase, formaţiune extraparlamentară care crede cu tărie că după avizul Comisiei de la Veneţia tentativa de schimbare a sistemului de vot după modelul avansat de socialişti trebuie abandonată, a prezentat ieri un proiect propriu de reformă, de fapt o îmbunătăţire a sistemului actual proporţional.

Propunerea esenţială pe care a lansat-o Platforma DA se referă la deschiderea listelor, „votul preferenţial” şi explică că o atare variaţiune a sistemului proporţional ar însemna ca fiecare alegător să voteze atât partidul favorit, cât şi candidatul preferat din listă, iar ordinea finală a listei deputaţilor aleşi să depindă strict de această opţiune a alegătorilor.

E o propunere cu adevărat bună, care ar putea avea susţinători şi în Parlament, întrebarea dacă poate exista şi voinţă politică pentru o astfel de schimbare. Marele dezavantajav de acest sistem va fi desigur PD. Ar fi un pas riscant pentru acest partid. Ar risca nu doar ca liderul, ci multe persoane din conducerea partidului să nu se regăsească în lista deputaţilor aleşi, adică partidul să treacă, iar ei – nu”, a comentat jurnalistul şi analistul politic Igor Volniţchi, la Europa Liberă, propunerea Platformei DA.

Astfel, deşi mediul experţilor vede cu ochi buni modificarea proporţionalului propusă de Platforma DA, nimeni nu crede la modul real că puterea de la Chişinău, dominată de PD, putea accepta în vreo circumstanţă un astfel de sistem.

Sursa:jurnal.md