În timpul „jafului secolului”, şefii de la BNM cheltuiau ilegal bani pe propriul lux
Remunerări bogate, cheltuieli pentru excursii, fitness şi minifotbal, deplasări în lux şi împrumuturi, practic, fără dobândă sunt doar câteva dintre beneficiile de care au avut parte neregulamentar angajaţii Băncii Naţionale a Moldovei. Neregulile depistate de Curtea de Conturi (CC) sunt prezentate în raportul de audit, aprobarea căruia a fost tergiversat din cauza opunerii BNM, şi a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit raportului, conducerea BNM şi-a asigurat salarii grase, care depăşesc şi de 17 ori salariul mediu pe economie. Astfel, în 2014 salariul şefilor de la BNM a variat între 63 şi 74 de mii de lei, chiar dacă salariul de bază era stabilit de 7,2-8,7 mii lei. Prime, vacanţe, ajutoare materiale şi recompense Astfel, fondul de salarizare a fost majorat de la 1,183 milioane de lei la 1,328 milioane de lei sau cu peste 145 de mii de lei, deşi suplimentar au fost angajate trei persoane. Din totalul cheltuielilor pentru remunerarea muncii, în sumă de 57 de milioane în 2014, 58,8% au fost alocate pentru prime, plata concediilor, ajutoare materiale şi recompense. Membrii CC susţin că în aceste cazuri au fost depăşite limitele stabilite prin lege în acordarea salariilor. Pe timp de criză, şefii BNM nu s-a „zgârcit” nici la „aruncatul” banilor pe evenimente, deplasări şi diferite servicii. Doar pentru telefonie mobilă au fost cheltuiţi 220 de mii de lei, dintre care 69% din sumă a fost în beneficiul conducerii Băncii. Şefii BNM preferau deplasările la tarifele pentru „clasa business”, ceea ce a dus la cheltuieli de circa 393 de mii de lei, bani care puteau fi economisiţi, în opinia auditorilor de la CC. Zeci de mii de lei pentru fitness şi minifotbal Angajaţii BNM nu s-au sinchisit să aloce bani grei nici pentru întreţinerea Casei de odihnă „La Nistru” şi a Vilei de la Holercani. În ultimii doi ani, au fost cheltuite 2,8 milioane de lei, deşi „La Nistru” a înregistrat venituri mai mici. CC a mai depistat şi ilegalităţi legate de neînregistrarea oficială a mai multor construcţii situate pe câteva hectare de teren şi care valorează milioane de lei. Reprezentanţii autorităţii bancare au beneficiat de sute de mii de lei pentru excursii, sărbători, spectacole, sanatorii, dintre care peste 68 de mii de lei doar pentru a merge la fitness sau minifotbal. Pentru a avea mereu maşină la scară, reprezentanţii BNM au aprobat cheltuieli de 1,56 milioane de lei, iar CC constată că doar din reducerea consumului de combustibil se putea economisi 216 mii de lei. Credite preferenţiale ilegale Din raportul Curţii de Conturi reiese că, pe lângă faptul că îşi ridică salarii grase, conducerea BNM a beneficiat şi de împrumuturi, practic, fără dobândă în sumă de milioane de lei, limita fiind de 100 de salarii lunare ale angajaţilor instituţiei. Astfel, doar pentru a-şi procura sau repara locuinţa doi şefi de la BNM au beneficiat de sume cu aproape un milion de lei mai mari decât suma celor 100 de salarii. Menţionăm că, în perioada 2013-2014 au avut loc delapidările de miliarde de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.
Sursa:adevarul.ro