Începe procesul public al lui Plahotniuc // Val Butnaru

Imagine implicită

plaha si fileaMi-am spus de mai multe ori să nu mai vorbesc despre Plahotniuc. Cât se poate? Orice subiect ai aborda, te pomeneşti rostind acest nume odios. Dar ce să-i faci dacă omul asta vrea – să fie în centrul atenţiei, chiar dacă, oficial, nu este în centrul atenţiei.

Iată acum chestia asta cu televiziunile… După ce a intrat în vigoare norma legală de a face publice numele stăpânilor reali ai radiodifuzorilor, Plahotniuc a declarat că deţine 4 licenţe tv şi 3 radio. Stop! Legea spune că ai voie să deţii doar 5 licenţe, nu 7, ca în cazul mafiotului nostru. Ei bine din acest moment începe slalomul argumentelor.

Actualul şef al CCA spune că legea nu este încălcată, iar fostul şef al CCA, Marian Pocaznoi, sare în ajutor actualulul. Putea fi oare altfel? Pocaznoi explică astfel: Plahotniuc a fondat două institituţii – una cu tv, alta cu radio. În felul acesta, există doi radiodifuzori. Unul are 4 licenţe, altul trei. Legea nu este încălcată. Scurt, clar şi cuprinzător. Bine, bine, dar în esenţă, deţine sau nu deţine Plahotniuc 7 licenţe în timp ce are voie doar la cinci? Deţine, dar legea nu e încălcată! Ar fi fost mai uşor de înţeles bazaconia asta dacă ar fi fost vorba de două persoane total diferite – Plahotniuc şi Ulinici. Dar aşa…

Bine, nu avem de gând să polemizăm cu chichiţele de ordin juridic inventate de juriştii banditului nr.1. Vom constata doar că Plahotniuc continuă să-şi bată joc de lege şi de oamenii din această aşa zisă ţară. Faptul că Plahotniuc a concentrat în mânile lui atâtea resurse media (nu vorbim aici despre zecile de site-uri şi de puzderia de bloggeraşi) demonstrează încă odată adevărul că acest tip a capturat cele mai importante instituţii de stat. Putem sta calmi – Consiliul Concurenţei nu se va sesiza în acest caz. Consiliul Coordonator al Audiovizualului deja a spus că totul e ok cu cele 7 licenţe ale lui Plahotniuc. Ce mai rămâne? Procurorul Gurin? Hai să fim serioşi!

Şi totuşi ar fi ceva. Am impresia că impertinenţa asta cu 7 licenţe ar putea fi ultima picătură în paharul răbdării. Aşadar, de azi începem să instrumentăm dosarul penal al cetăţeanului Plahotniuc Vladimir.

Domnule Procuror General, vă somăm public să investigaţi împrejurările în care au fost cumpărate cele 4 posturi de televiziune. Cum a intrat în posesia lui Plahotniuc postul Prime, care îi aparţinea lui Chiril Lucinschi? Cu ce sumă a fost cumpărată Publika TV? Asta ţinând cont de faptul că, în cei cinci ani de activitate, domnul Vântu şi succesorii lui au investit peste 20 milioane de euro în această televiziune. De unde are Plahotniuc aceşti bani? Şi dacă în declaraţiile lui de avere nu se regăsesc aceste sume, putem presupune că la mijloc ar putea fi vorba de bani criminiali?

Domnule Donciu, şef la Integritate, vă somăm public să investigaţi următorul caz. Plahotniuc deţinea aceste posturi cu mult înainte de a le declara oficial, dar în timp ce a fost deputat nu le-a trecut în declaraţia de avere. Câţi ani de puşcărie prevede legea pentru această crimă? Domnule Donciu, vă mai somăm să trimiteţi în Elveţia o adresă prin care să solicitaţi informaţii făcute publice cu referire la vila lui Plahotniuc, aflată pe malul lacului Geneva. Dânsul a fost văzut acolo în compania unei prezentatoare de la Prime TV. Nu ne interesează prezentatoarele de la Prime, vrem să ştim de ce Plahotniuc n-a trecut vila în declaraţia de avere? Pentru această crimă, ce pedeapsă prevede legislaţia?

Ne oprim deocamdată aici, dar vă asigurăm că în viitor vom continua să aducem probe în dosarul mafiotului Plahotniuc. Începe procesul public în cazul unui criminal de drept comun şi nimic nu mai poate opri condamnarea lui la ani grei de puşcărie.
Sursa:jurnal.md