„Încoronarea” lui Corneliu Gurin şi legăturile cu oamenii lui Veaceslav Platon şi Vladimir Plahotniuc

Imagine implicită

gurin-incornoratuLa începutul acestei săptămâni, mai multe fotografii cu fostul procuror general Corneliu Gurin, încoronat la un bal somptuos organizat de un club de sport din Chişinău, au devenit virale pe internet.

Jurnaliştii au scris despre faptul că fostul procuror general a fost desemnat rege al balului şi a primit drept premiu o noapte pentru două persoane în apartamentul prezidenţial de la hotelul Nobil, despre care se ştie că îi aparţine lui Vladimir Plahotniuc, şi o plimbare cu un automobil Jaguar. Clubul de sport al cărui invitat a fost Corneliu Gurin aparţine unui partener de afaceri al lui Veaceslav Platon, iar coroana de rege i-a fost pusă pe cap fostului procuror de o ex-administratoare a companiilor lui Vlad Plahotniuc, scrie Anticoruptie.md.

Clubul de sport şi salonul spa Aqua Terra aparţin companiei Eldorado Terra SRL, cea care a ridicat mai multe blocuri locative în municipiul Chişinău. Compania a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) în 2008 şi are patru fondatori: Alexandr Rogovoi (2.24%), tot el şi administrator al firmei, Boris Shvartsman, cetăţean al SUA (7.84%), Vasilii Şubă (7.84%) şi Best Club SRL (82.07%). Fondatori ai Best Club SRL figurează aceleaşi persoane: Alexandr Rogovoi (12.50%), Boris Shvartsman (43.75%) şi Vasilii Şubă (43.75%).

Alexandr Rogovoi şi Boris Shvartsman sunt şi fondatori ai companiei Remington SRL, acţionar al Moldindconbank. Compania deţine un pachet de 4,5% de acţiuni şi, potrivit presei, s-ar fi aflat în sfera de influenţă a lui Veaceslav Platon. Potrivit unei investigaţii realizate de Rise Moldova, până în 2008, acţiunile de la Moldindconbank ale Remington SRL reveneau Remington Worldwide Limited din Gibraltar, off-shore implicat în mai multe litigii contra unor companii din Moldova, Rusia şi Ucraina. Firma din Gibraltar a fost asociată de presă cu numele lui Platon.

Sediul clubului de sport Aqua Terra se află într-un complex locativ situat în preajma parcului Valea Trandafirilor. Cele trei blocuri de asemenea au fost construite de companiile lui Alexandr Rogovoi şi Boris Shvartsman, iar mama lui Veaceslav Platon, Maria Uzun, a fost până acum câteva luni proprietara mai multor apartamente din aceste blocuri. Astfel, potrivit datelor de la Cadastru, în decembrie 2013, Maria Uzun a devenit proprietara a cinci apartamente din unul dintre aceste blocuri. Preţul locuinţelor se ridică la aproape 500 de mii de euro. În toamna acestui an, după ce procurorii au anunţat că vor pune sechestru pe toate proprietăţile lui Veaceslav Platon şi ale părinţilor acestuia, Maria Uzun a vândut apartamentele.

Olga Iftodi directorul comercial al clubului de sport, cea care i-a pus coroana pe cap lui Corneliu Gurin, a activat anterior timp de aproape 15 ani în companiile lui Vlad Plahotniuc. Potrivit CV-ului plasat de Iftodi pe reţeaua linkedin.com, ea a fost angajată la Nobil Luxury Boutique Hotel încă în 2002, în calitate de manager de vânzări, funcţie pe care a deţinut-o timp de zece ani. În februarie 2013, Iftodi a fost avansată în funcţia de manager general al Nobil Luxury Boutique Hotel, iar peste un an şi jumătate, a fost transferată în calitate de manager general la Hotelul Codru, care de asemenea îi aparţine lui Vlad Plahotniuc. Din ianuarie 2016, Olga Iftodi este manager general la Aqua Terra Wellnes & SPA.

Fostul procuror general Corneliu Gurin nu este singura personalitate publică prezentă la balul de Revelion al clubului de sport. La aceeaşi petrecere au mai fost surprinşi preşedinta Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare, analistul Roman Mihăieş, consilierul municipal socialist Ghenadie Onişcenco. Clubul de sport este unul dintre cele mai luxoase din Capitală, iar abonamentul acolo costă câteva mii de euro pe an.

Corneliu Gurin nu a răspuns la apelurile telefonice repetate ale reporterului portalului Anticoruptie.md.