INCREDIBIL | Ponta TAIE drastic Bugetul DNA pe 2015
Proiectul de Buget pentru anul 2015 a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Potrivit datelor prezentate, bugetul DNA pentru anul viitor va fi cu aproape o treime mai mic decât cel din 2014, în condiţiile în care prejudiciile recuperate de DNA sunt de peste 10 ori mai mari decât bugetul instituţiei.
DNA a emis şi o poziţie oficială în acest sens:
“În urma publicării, pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2015, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A) a constatat următoarele:
1.În anexele la proiectul de lege sus menţionat nu se regăseşte fila distinctă de buget pentru DNA, aşa cum prevede art. 4 alin 4 din OUG nr 43/2002 privind DNA, ci doar o filă centralizatoare pentru întregul Minister Public, fără a se identifica fondurile alocate DNA pe anul 2015.
2.Din analiza filei centralizatoare pentru întregul Minister Public se constată că valoarea bugetului este cu 31,94 % mai mică decât execuția bugetară pe 2014. În plus, între diminuările bugetare pe anul 2015 se regăsesc și o serie de cheltuieli absolut necesare bunei funcționări a Ministerului Public (inclusiv pentru expertize judiciare, carburanți, materiale și servicii cu caracter funcțional).
3.Subliniem că, luând în considerare fondurile minime necesare bunei funcționări a activității în anul 2015, conducerea D.N.A. a solicitat inițial un buget de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent în lei), în comparație cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014. Solicitarea inițială, formulată în cursul lunii iulie 2014, a fost reiterată ministrului Justiției, respectiv ministrului delegat pentru Buget la data de 29.08.2014, respectiv 3.12.2014, solicitându-se ca, în plus, la întocmirea Legii bugetului de stat, să aibă în vedere, atât valorile cerute, cât și menținerea, în filă distinctă, a bugetului DNA, conform prevederilor legale în vigoare.
4.Aducem în atenția opiniei publice că, raportat la valoarea bugetului solicitat de D.N.A., de 25 milioane euro, instituția a indisponibilizat bunuri și bani în cadrul cauzelor penale instrumentate, de aproximativ 300 milioane euro în anul 2013, iar până la 30 noiembrie 2014, a indisponibilizat aproximativ 200 de milioane euro”, se arată într-un comunicat DNA.
Sursa: nasul.tv