Inga Grigoriu: „Doar înlăturarea definitivă a acestor criminali de la putere îi va permite justiţiei independente să-şi îndeplinească atribuţiile”

Imagine implicită

Anul 2018 este important pentru că cetăţenii Republicii Moldova au şansa să înlăture actuala guvernare şi să permită justiţiei independente să-şi îndeplinească atribuţiile, afirmă vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Inga Grigoriu.

„Cetăţenii R.Moldova au fost furaţi de miliarde de lei prin intermediul unei scheme primitive, pusă în acţiune de nişte băieţi şmecheri, rămaşi cu ideile încă în anii ’90. Atraşi fiind de rezervele valutare ale Băncii Naţionale, asigurându-se că şi-au plantat peste tot oameni docili, „brigada” a început a acţiona. La mişcările tectonice de bani din anii 2011-2014, CNA şi BNM s-au făcut că plouă, Chetraru fiind trimis să citească beletristică, iar Drăguţanu să joace tenis”, a menţionat Inga Grigoriu

„Procuratura Generală în frunte cu Gurin prindeau sacul cu bani aruncat, iar finul Candu se ocupa de simplul prim-ministru Leancă, explicându-i cât de important pentru schema lor este oferirea garanţiilor de stat, înainte ca cea mai mare emisie de bani să fie înfăptuită, însă, fără a lua în supraveghere băncile lui Şor-Plahotniuc. În „circuit” apare Gaburici, cu aceeaşi misiune a stiloului în mâini şi doar protestele din mai, 2015, au putut opri o nouă tranşă de resurse financiare din contul cetăţenilor.

Rolul lui Filip era să pună miliardele pe umerii oamenilor, iar capacul schemei trebuia să-l pună acelaşi Candu prin Amnistia fiscală. Cetăţenii R.Moldova înţeleg că doar înlăturarea definitivă a acestor criminali de la putere îi va permite justiţiei independente să-şi îndeplinească atribuţiile. De aceea anul 2018 este atât de important. De aceea, rezistenţa, implicarea, responsabilitatea şi cabina de vot vor fi „armele” de neînvins ale cetăţenilor, ce vor să trăiască liber într-o ţară prosperă”, a adăugat vicepreşedintele Platformei DA.

Sursa:jurnal.md