INTERVIU – Corina Creţu: E important ca România să identifice mai bine domeniile expuse riscului de corupţie

Imagine implicită

Corina CretuComisarul european pentru Politici Regionale Corina Creţu vorbeşte într-un interviu acordat MEDIAFAX despre raportul MCV, spunând că România trebuie să identifice mai bine domeniile expuse riscului de corupţie şi să adopte măsuri preventive, dar şi despre eficientizarea gestiunii fondurilor europene

Corina Creţu spune că în raportul MCV sunt evidenţiate, dincolo de aprecierile pozitive, şi aspectele în privinţa cărora România mai are de realizat progrese, dar mai ales de consolidat progresele obţinute, referindu-se la recomandări pentru intensificarea acţiunilor împotriva conflictelor de interese, a favoritismului, a fraudei şi a corupţiei în achiziţiile publice.
Ea precizează că în raportul MCV Comisia Europeană a apreciat progresele făcute de România anul trecut în lupta împotriva corupţiei şi a făcut recomandări pentru continuarea acestor acţiuni.
Comisarul european pentru Politici Regionale s-a referit şi la percheziţiile făcute luni la Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU şi AM-POSCCE, apreciind că acţiunile DNA sunt parte a unui proces de luptă împotriva corupţiei şi că ”organele în drept trebuie să îşi conducă anchetele cu profesionalism şi rapiditate, în deplină cooperare cu celelalte instituţii implicate în procesul de gestionare al fondurilor”.
Corina Creţu mai afirmă că eliminarea tuturor zonelor de risc în circuitul gestionării fondurilor europene şi naţionale trebuie să fie o prioritate absolută pentru toate instituţiile din România.
În acest context, ea a adăugat că există ”posibilitatea utilizării unei părţi din finanţarea europeană pentru acţiuni de sensibilizare şi prevenţie în rândul populaţiei, pentru că nu doar combaterea corupţiei este importantă, ci şi prevenirea ei, iar asta cere o schimbare de mentalitate”.
Referitor la eficientizarea gestiunii fondurilor europene, Creţu a declarat că în ultima perioadă s-au înregistrat progrese, dar se aşteaptă mai multă implicare din partea ANRMAP şi ”o alocare de resurse umane mai consistentă pe acest subiect deoarece este unul complex şi important”.
Ea a continuat spunând că lipsa unor proiecte mature a fost una dintre carenţele importante ale României în perioada 2007 – 2013, dar că ţara noastră a făcut progrese remarcabile în ultimii doi ani.

Sursa:mediafax.ro