Întrevedere dintre şi Johannes Hahn şi Maia Sandu: „În RM promisiunile guvernării despre aderarea la UE au devenit sport naţional”
Comisarul European pentru Politica europeană de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, îşi continuă întrevederile cu liderii opoziţiei extraparlamentare. Oficialul european s-a întâlnit şi cu preşedinta PAS Maia Sandu care, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, se referă la recomandările adresate de comisar autorităţilor de la Chişinău.
„Andrian Candu se declară optimist că Moldova ar putea depune cererea de aderare la UE până la alegerile parlamentare din 2018. Bineînţeles că guvernarea e liberă să depună cereri în orice zi, dar e “decizia suverană” a instituţiilor europene să le accepte sau nu. Dl Johannes Hahn, Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, aflat în vizită la Chişinău, le-a recomandat „să se concentreze pe reforme”. În Republica Moldova promisiunile guvernării despre aderarea la UE au devenit sport naţional. Însă, fără voinţă politică necesară pentru a face schimbări reale, guvernarea nu poate decât să decepţioneze, fapt demonstrat atât prin atitudinea critică a partenerilor occidentali, cât şi prin exodul continuu al populaţiei, ceea ce este mult mai grav. Oamenii nu au cum să-i mai creadă, oricât de mult ar încerca guvernanţii să-i păcălească prin intermediul propagandei televizate şi a unei droaie de postaci aflaţi în solda micului dictator, care se vrea mare politician”, a afirmă Maia Sandu.
Lidera PAS a adăugat că autorităţile RM nu vor putea convinge partenerii europeni şi asigura Moldovei un loc în marea familie europeană „subminând statul de drept prin justiţie selectivă, violând normele democratice prin sisteme electorale inoportune, limitând dreptul la opinie şi presa liberă prin intimidarea celor cu viziuni diferite”.
„Aderarea la UE nu se face prin cheltuirea banilor furaţi de la cetăţeni pentru a plăti firme de lobby precum Podesta şi Burson Marsteller, cea din urmă avându-i printre clienţi notorii pe Ceauşescu şi Yanukovich. Avansarea pe calea integrării europene înseamnă respectarea şi protejarea drepturilor tuturor cetăţenilor şi asigurarea standardelor de viaţă ale acestora pe potriva celor de care se bucură cetăţenii ţărilor membre ale UE”, a mai spus Maia Sandu.
Sursa:jurnal.md