Iohannis: Familia regală, o pagină esențială din istoria țării și un simbol al valorilor pe care le admir
Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, împreună cu soția sa, Carmen Iohannis, la dineul oficial oferit de Casa Regală la Castelul Peleș, el afirmând că familia regală reprezintă nu numai o pagină esențială din istoria țării noastre, ci și un simbol al valorilor pe care le admiră.
„Împreună cu soția mea am participat aseară la dineul oficial oferit de Casa Regală la Castelul Peleș, cu ocazia zilei de naștere a principesei moștenitoare Margareta. Pentru mine, familia regală reprezintă nu numai o pagină esențială din istoria țării noastre, ci și un simbol al valorilor pe care le admir: respect față de oameni, putere de a trece peste nedreptăți și greutăți, generozitate și bunăcuviință”, a scris Iohannis joi pe Facebook.
Dineul face parte din seria activităților organizate de Casa Regală cu ocazia zilei de naștere a principesei moștenitoare.
Miercuri, principesa Margareta a decorat, în numele regelui Mihai, o serie de personalități marcante ale vieții publice și instituții culturale și de învățământ din România și din Republica Moldova.
Astfel, în cadrul unei ceremonii, principesa Margareta a înmânat șase tipuri de decorații unui număr de 25 de personalități și instituții culturale și de învățământ din România și din Republica Moldova. Printre cei decorați s-au numărat academicienii Ionel Haiduc, Gheorghe Duca, Mugur Isărescu, guvernator al BNR, și Anders Lindberg, care au primit Ordinul Coroana României în grad de comandor.
Sursa:agerpres.ro