Ion Sturza, desemnat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe fostul premier Ion Sturza la funcţia de prim-ministru. Anunţul a fost făcut acum câteva clipe de şeful statului, care a spus că a semnat decretul.
„Eu sper că parlamentarii vor analiza situaţia de astăzi şi vor lua o decizie pozitivă care va corespunde cu poziţia preşedintelui. Domnul Ion Sturza a ocupat această funcţie, are experienţă, este o persoană cunoscută. Este bine dispus faţă de Republica Moldova, faţă de interesele ţării noastre. Are viziuni aproape de ale noastre privitor la parcursul european. Cunoaşte bine problemele legate de economia ţării, de situaţia financiară. Sper că va reuşi să rezolve problemele cu care se confruntă societatea”, a declarat preşedintele Timofti.
La rândul său, premierul desemnat a spus că viitorul Guvern va fi format din oameni integri. „În acest moment destul de complicat voi încerca, în timpul apropiat, să lansez discuţii cu partidele din Parlament şi nu doar cele din fosta alianţă de guvernare. Viitorul Guvern va fi format din persoane care nu au expunere directă politică, din oameni patrioţi, integri şi profesionişti. Una dintre primele condiţii va fi semnarea unui cod de integritate care va aduce alţi oameni în Guvern”, a menţionat Ion Sturza.
Premierul desemnat a mai spus că mâine, la prima oră, va începe discuţiile cu partidele parlamentare. „Sper la un dialog constructiv şi consider că unica soluţie de a avea succes este suportul cetăţenilor. Un dialog transparent cu partidele ne va da o poziţie solidă la negocieri”, a adăugat el.
„Deseori sunt întrebat unde este patria mea. Sigur că este Republica Moldova. Când comandatul suprem m-a chemat la datorie, am spus – Da”, a încheiat Ion Sturza.
Sursa:jurnal.md