Ioniță nu a acționat de unul singur; Câștigă sabotorii eurointegrării

Imagine implicită

socorAcuzațiile lansate de liberal-democratul Veaceslav Ioniță fac parte dintr-un plan menit să destabilizeze partidul pe care îl reprezintă și guvernul, în ajunul campaniei electorale. Acesta are scopul de a atribui guvernării o imagine coruptă, iar cei care de fapt trag sforile sunt sabotorii procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. 

De această părere este analistul politic de la Fundația Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, unul dintre cei mai importanți observatori ai spațiului est-european.

Solicitat de Jurnal.md să comenteze acuzațiile de corupție înaintate de Ioniță în adresa guvernului, Vladimir Socor a accentuat că acesta nu și-a argumentat discursul din punct de vedere economic și că, cel mai probabil, deputatul nu a acționat de unul singur.

„Acuzațiile aduse de Ioniță au un caracter tehnic. Este vorba despre TVA, neaplicarea căreia, în opinia sa, ar putea duce la aranjamente de corupție. El nu a oferit niciun exemplu concret. Afirmațiile sale sunt foarte largi și nesusținute prin nimic. În general a fost o apariție bizară, foarte greu de explicat. Faptul că dânsul a avut acest acces cu privire la problemele de familie în același moment în care formula acuzații în adresa guvernului înseamnă că a pierdut controlul emoțional și pisihic. Cine dorește la începutul campaniei electorale să discrediteze acest partid prin declarații complet nefondate și lansate într-un mod cu totul necontrolat? Ioniță rămâne dator cu o mulțime de explicații. El nu pare să fi acționat în mod independent”, a declarat expertul politic.

În opinia lui Vladimir Socor, de pe urma declarațiilor făcute de către președintele Comisiei parlamentare pentru economie au de câștigat două forțe: PCRM și grupul din jurul oligarhului Plahotniuc.

„Este un mod de a dăuna propriului său partid și guvernării. Prin ceea ce a făcut Ioniță, numai doi jucători au de câștigat: PCRM și partidul condus de Plahotniuc sau mai bine spus interesele legate de dânsul.”, a declarat Vladimir Socor.

Or, în opinia expertului politic, ieșirea publică a lui Ioniță servește intereselor lui Vladimir Plahoniuc, la fel ca și în alte cazuri, când unele figuri importante din rândul PLDM ulterior s-au aliat cu acest oligarh.

„În ultimii câțiva ani, am văzut că la fiecare pas au avut loc acțiuni menite să destabilizeze PLDM. Mai mulți politicieni au părăsit acest partid și s-au întors împotriva lui, colaborând cu domnul Plahotniuc. Un exemplu proeminent este fostul vicepreședintele al partidului, Alexandru Tănase, politician devenit președintele al Curții Constituționale, instituție pe care a politizat-o. Le fel a fost și cu Godea, Nagacevshi. De fiecare dată s-a pus întrebarea cine a organizat încercarea de a destabiliza PLDM. Probabil, adversarii integrării europene. După părerea mea există două centre de putere care se opun integrării europene: opoziția comunistă și gruparea din jurul lui Plahotniuc. Pe tot parcursul guvernării a încercat să saboteze încercarea europeană, la fiecare pas amenințând să trântească guvernul, dacă nu i se fac concesii pe planul intereselor politice și de business”, a conchis Vladimir Socor.

sursa: jurnal.md