Irina Begu, calificată în turul al doilea la turneul de la Cincinnati
Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul al doilea la turneul WTA de la Cincinnati (Statele Unite), dotat cu premii totale în valoare de 2.400.490 dolari, în urma victoriei în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, înregistrată luni în fața franțuzoaicei Alize Cornet.
Begu (24 ani), ocupanta locului 28 în clasamentul WTA, și-a asigurat un cec în valoare de 14.160 dolari și 60 de puncte WTA după accederea în turul secund, în care o va avea ca adversară pe câștigătoarea întâlnirii dintre poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 13, și Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia).
La turneul de la Cincinnati participă și cea mai bine clasată jucătoare română, Simona Halep, numărul 3 mondial și a treia favorită a competiției, calificată direct în turul II, în care va juca cu învingătoarea meciului dintre Kristina Mladenovic (Franța) și Daniela Hantuchova (Slovacia).
Sursa:agerpres.ro