Îți schimbi operatorul telefoniei mobile, dar păstrezi numărul
În baza unei cereri gratuite poți să-ți schimbi operatorul fără a renunța la numărul de telefon. Acest lucru va fi posibil de la 1 iulie. Portabilitatea numerelor a finalizat cu succes testarea proceselor tehnologice.
Potrivit directorului ANRCETI, Sergiu Sâtnic, beneficiile portabilității sunt creșterea libertății de alegere a utilizatorului, intensificarea concurenței și scăderea tarifelor.
Pentru a schimba numerele de telefon, abonatul trebuie să se prezinte operatorului cu buletinul de identitate și cartela SIM, pe care a utilizat-o anterior. Depune o cerere, se verifică corectitudinea datelor și în decurs de 5 zile calendaristice se face portarea.
Se refuză în cazul în care solicitantul are datorii la furnizorul telefoniei mobile, a completat incorect cererea, cartela a fost declarată pierdută sau furată. De asemenea, în cazul în care nu s-au efectuat apeluri de pe cartela SIM.
Precizăm că după schimbarea numărului de telefon, clientul primește un semnal, care anunță că efectuează un apel altui operator, ceea ce presupune alt tarif.
MTIC anunță că de pe 1 august 2013 va fi posibilă și portabilitatea numerelor pentru telefonia fixă. Implementarea portabilității numerelor este prevăzută de Legea comunicațiilor electronice.