În ultimele luni, România a crescut în calitate de actor politic în Republica Moldova pentru prima dată într-un sfert de secol. Două eşecuri legate între ele, precum politica de parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova şi eşecul politico-economic din Moldova, au creat o deschidere şi chiar o cerere strategică pentru România, membră UE şi NATO, de a-şi asuma responsabilităţi mai mari în Moldova, se arată într-o analiză a Fundaţiei Jamestown.

Articolul este partea a doua a unei analize semnate de expertul Vladimir Socor al organizaţiei cu sediul la Washington .

Potrivit autorului, resursele de dezvoltare ale României şi atractivitatea sa au creat recent o bază viabilă pentru un rol mai activ şi ambiţios în ţara noastră. Totuşi, la această etapă, România nu a stabilit încă bazele de construcţie necesare pentru influenţa politică şi economică în Republica Moldova. Acest lucru va lua timp.

Pentru moment, forţa principală a politicii de la Bucureşti reprezintă o înţelegere riscantă cu liderul de facto al Moldovei, Vladimir Plahotniuc, remarcă Socor. Teza care stă la baza acestei politici este că Plahotniuc „garantează stabilitatea Moldovei”, în general, şi „orientarea europeană”, în special, dar şi ţine partidele proruseşti în afara puterii, doar ca să se menţină la guvernare. Fără a deţine vreo funcţie de stat, în ianuarie 2016 Plahotniuc a finalizat practic o preluare neconstituţională a puterii, iar acum face ultimele retuşuri.

Miza aparentă a Bucureştiului pe Plahotniuc este dezaprobată însă de partidele proeuropene din Moldova, precum şi de lideri ai societăţii civile, este primită cu scepticism de către oficialii de la Bruxelles şi este criticată de către membrii români ai Parlamentului European.

În aceste cercuri, Plahotniuc este văzut ca un simbol al corupţiei, responsabil în mare parte de blocarea reformelor din Moldova; în timp ce conducerea sa informală este calificată drept o capturare a statului. Între timp, sondajele de opinie arată în mod constant că 90 la sută din populaţie are o atitudine negativă faţă de Plahotniuc şi doar 6 sau 7 la sută sprijină PD, formaţiunea sa politică. Astfel, orice miză externă pe Plahotniuc pare să conteze nu pe sprijinul popular al legilor sale de facto, ci pe aparatele puterii lui Plahotniuc, pentru a instaura controlul asupra ţării.

Să te bazezi pe Plahotniuc că va „menţine stabilitatea” este o propunere care ar putea fi, probabil, susţinută, ţinând cont de fragilitatea Moldovei ca stat şi societate. În schimb, apare justificarea că guvernul lui Plahotniuc este „proeuropean”. Deşi contrazisă pe larg în Moldova şi în străinătate, această etichetă produce un efect politic specific în Republica Moldova. Ea combină europenismul cu fenomenul corupţiei şi capturarea statului în ochii populaţiei de rând.

Utilizarea acestei etichete de către Alianţa pentru Integrare Europeană şi Coaliţia Pro-Europeană, începând cu 2014 (dacă nu mai devreme), a pătat brandul „Europa” în Moldova. Prezentarea partidului condus de Plahotniuc drept unul european va agrava şi mai mult situaţia.

În urma anihilării cu succes de către Plahotniuc a PLDM-ului condus de Filat, a fost lăsat liber eşichierul politic prooccidental în Moldova. Două partide embrionare, Platforma Demnitate şi Adevăr, condus de Andrei Năstase, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, al Maiei Sandu, încearcă să umple acest spaţiu înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în octombrie.

Aceste partide se opun cu înverşunare lui Plahotniuc, la fel ca şi Forumul Civic, format din cei mai respectaţi lideri ai societăţii civile. Aceste grupuri participă permanent la manifestări publice de protest faţă de capturarea statului şi intenţionează să conteste alegerile prezidenţiale împotriva candidaţilor-dublură ai lui Plahotniuc. Experienţa şi resursele politice ale acestor grupuri sunt slabe, dar ei sunt aliaţi naturali ai Occidentului şi ai României în Republica Moldova. Ei afirmă că le este greu să înţeleagă cum pot politicieni de la Bucureşti să-l susţină pe Plahotniuc.

Având în vedere toate aceste aspecte negative, nu e posibilă o politică de consens la Bucureşti. Pe de o parte, se ia în considerare faptul incontestabil că, „în ciuda protestelor publice şi internaţionale, clanul lui Plahotniuc a înăsprit controlul asupra instituţiilor”, aşa cum a remarcat şi expertul Centrului de Cercetări Estice din Varşovia, Kamil Całus.

Pe de altă parte, miza riscantă pe Plahotniuc este o consecinţă a incapacităţii Bucureştiului pe parcursul a mai mult de 20 de ani de a stabili alianţe politice serioase în Moldova, dincolo de cercul restrâns al partidelor „unioniste” ineficiente. Cel mai mare dintre ele, Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, în mod tradiţional limitat la doar 10 la sută din electorat, şi-a transferat în 2013 loialitatea de la Bucureşti la Plahotniuc. Acum este cotat cu doar 2 la sută în ultimele sondaje de opinie.

Plahotniuc, desigur, nu este „unionist” (el nu are nicio ideologie aparentă sau o viziune). Se cunoaşte faptul că el deţine cetăţenia română sub un alt nume. Printre aliaţii români ai lui Plahotniuc se numără unii lideri ai Partidului Social-Democrat (PSD), în special liderul PSD, Victor Ponta, (prim-ministrul României în perioada 2012-2015, inculpat în baza acuzaţiilor multiple de corupţie).

Fiind unul dintre cele mai importante partide din România, PSD a fost cel mai mult infestat de corupţie şi a încercat din greu să reziste măsurilor anticorupţie ai preşedinţilor Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Comunitatea diplomatică de la Bucureşti l-au sprijinit pe Băsescu, iar acum îl sprijină pe Iohannis în această luptă. Cu toate acestea, Plahotniuc s-a aliniat demonstrativ cu Ponta şi grupul său.

În prezent, această luptă este în curs de desfăşurare în România. Ţinând cont de această constelaţie politică românească, decizia de a miza pe Plahotniuc nu poate să fie una a aparatului de stat, având în vedere în special aspectele negative ale acesteia.

The Jamestown Foundation