Pentru prima dată de la căderea comunismului, România a devenit un concurent activ de influenţă a propriului său drept în Republica Moldova. Această politică a venit brusc, dar premisele erau acumulate pentru a prestabili o politică românească mai activă şi ambiţioasă în Moldova.

Totuşi, această politică pariază pe calul greşit: Vladimir Plahotniuc, simbolul cleptocraţiei din Moldova, se arată într-o analiză a Fundaţiei Jamestown cu sediul la Washington.

În toate sondajele publice din Republica Moldova, Plahotniuc are cel mai mare rating negativ, mai mare de 90 la sută. Dar Plahotniuc deţine statul, organele de drept, şi economia Moldovei, şi-a dezvoltat un aparat politic omniprezent în ţară. Acele cercuri din România care stau în spatele acestei politici cred că, activând prin intermediul lui Plahotniuc, este cel mai eficient mod de a-şi spori influenţa românească în Moldova, de a atenua influenţa rusească şi de a continua „parcursul european” al Republicii Moldova. Exponenţii acestei politici de la Bucureşti numesc guvernul lui Plahotniuc drept unul „pro-european”, în ciuda tuturor dovezilor contrare.

O astfel de „realpolitik” este uşor de apărat, atât timp cât acesta promite rezultatele dorite. Dar poate fi şi un bumerang, dacă populaţia Moldovei va percepe România ca un aliat al oligarhului şi „orientarea europeană” ca sinonim cu controlul lui Plahotniuc al statului în numele „stabilităţii”. În acest caz, România şi UE vor pierde cursa cu partidele proruseşti locale şi Rusia.

Elaborarea politicilor cu privire la Moldova a fost una concentrată şi fermă în timpul mandatului lui Traian Basescu (2004-2014). În prezent, nu este clar dacă această politică provine dintr-un singur centru de luare a deciziilor sau în alt mod.

Politica preşedintelui Băsescu a fost inundată cu mesaje iredentiste; dar actualul guvern şi preşedintele Klaus Iohannis (ales la sfârşitul anului 2014) nu utilizează astfel de mesaje. Cu toate acestea, de la Băsescu la Iohannis, elemente majore de continuitate persistă în politica României faţă de Moldova: politica se menţine în limitele generale ale unui consens euro-atlantic şi evită orice apariţie a unei curse România versus Rusia în Moldova. În orice caz, România adaugă legitimitate politicii sale în Moldova, prin coordonare cu Bruxelles-ul, şi (atunci când Washingtonul acordă o atenţie) cu Washingtonul.

Condiţiile prealabile pentru o politică mai activă românească sunt atât cele pozitive, care rezultă din dezvoltarea din ce în ce mai de succes a României, dar şi condiţii prealabile negative, care necesită răspunsuri la provocările serioase din jurul Moldovei şi din Europa.

În acest sens, condiţii prealabile negative, sunt: multiplele crize interne ale Uniunii Europene, împreună cu eşecul Parteneriatului estic al UE; utilizarea abuzivă a brand-ului „pro-Europa” de către guvernul controlat de Plahotniuc în 2013-2015; suspendarea totală de către Occident a acordării împrumuturilor şi subvenţiilor de la începutul anului 2015; eşecul Moldovei ca stat şi economie, cu excepţia concentrării puterii într-o singură pereche de mâini care „oferă stabilitate”; popularitatea în creştere a opţiunii Eurasia, depăşind în prezent preferinţele pro-Europa în sondajele de opinie publică din Moldova; dezvoltarea partidelor pro-Rusia în Moldova; şi, ipotetic vorbind, operaţiuni de destabilizare rusă în Moldova, dacă situaţia Ucrainei se deteriorează, o situaţie care a nu poate fi exclusă.

Aceste evoluţii recente impun în mod cumulativ România să-şi asume responsabilităţi fără precedent în ceea ce priveşte stabilizarea şi consolidarea Moldovei.

Condiţiile prealabile pozitive s-au acumulat, de asemenea, recent, pentru a activiza rolul României. Imaginea din România în rândul moldovenilor s-a îmbunătăţit semnificativ. Creşterea economică face România mai atractivă pentru cetăţenii Republicii Moldova. România se bucură acum de excedente bugetare anuale şi oferă un împrumut de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova, în condiţiile convenite cu UE şi FMI, dar mai puţin stricte decât ale lor. Lupta cu fenomenul corupţiei la nivel naţional în România, în sepcial corupţia la nivel înalt, rezonează puternic în Moldova, unde problema corupţiei a devenit aproape o obsesie naţională, iar România este văzută tot mai mult ca un model de urmat.

Odată cu schimbarea generaţiilor în Moldova, proporţia moldovenilor care se identifică români a crescut, din minoritate, la cel puţin 20 la sută. Aceste evoluţii recente creează o bază de resurse mult mai puternică şi mai largă pentru aplicarea politicilor româneşti faţă de Republica Moldova.

Obiectivele politicii actuale ale României includ, pe termen scurt: asigurarea „stabilităţii politice”, prin intermediul guvernului lui Plahotniuc şi a majorităţii parlamentare, iar resursele administrative şi instituţiile de drept rămân sub controlul său; evitarea alegerilor parlamentare din Moldova, atâta timp cât este posibil şi cu orice preţ, de teamă că partidele pro-Rusia să nu câştige; dezvoltarea unor contacte politice proprii ale României (care sunt încă foarte limitate) în Moldova, creşte prezenţei mass-media din România (de asemenea, foarte limitată) în Moldova, şi încurajarea modernizării parteneriatului Moldovei cu NATO.

Pe termen mediu, se urmăresc proiecte de interconectare energetică, astfel încât să se elibereze de dependenţa de gazul rusesc şi electricitatea transnistreană. Şi, pe termen scurt, mediu şi lung, Bucureştiul va promova, fără îndoială, conştientizarea cultural-naţională românească în Republica Moldova, fără susţinerea în mod oficial a ideii de unire România-Moldova, dar, de asemenea, fără reducerea fenomenului activităţilor neoficiale „unioniste”.

Sursa:The Jamestown Foundation