Judecătoria Centru îi dă dreptate lui Nagacevschi: Camerele de monitorizare a traficului, interzise
Judecătoria Centru a interzis joi Ministerului Afacerilor Interne să exploateze camerele staționare de supraveghere a circulației rutiere, instalate în Chișinău, după ce a admis o acțiune în acest sens a Asociației Obștești „Juriștii pentru Drepturile Omului”.
Instanța de judecată a hotărât constatarea încălcării dreptului la viață privată a membrilor Asociației Obștești „Juriștii pentru Drepturile Omului” cauzată prin filmarea/fotografierea acestora și automobilelor lor de camerele staționare de supraveghere a circulației rutiere instalate de Ministerul Afacerilor Interne.
Decizia a fost luată după ce avocatul Vitalie Nagacevschi, președinte al Asociației Obștești „Juriștii pentru Drepturile Omului” i-a solicitat ministrului de Interne Dorin Recean să interzică exploatarea camerelor de monitorizare a traficului, întrucât acestea ar reprezenta o „imixtiune în viața privată” a membrilor asociației.
Într-o declarație pentru Jurnal TV, ministrul Recean a declarat că Vitalie Nagacevschi a încălcat de mai multe ori regulile circulației rutiere și a primit mai multe amenzi. Acesta l-a sfătuit pe avocat să plătească amenzile și să nu ceară scoaterea camerelor de monitorizarea a traficului, întrucât acestea sunt utile și „salvează sute de vieți”.
Nagacevschi a hotărât ulterior să-și facă dreptate în judecată, iar instanța i-a dat dreptate.
Hotărârea nu este definitivă și executorie, și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.
Sursa: independent.md