Spuneam recent că există un mare risc ca la Chişinău să se ajungă la violenţe. Şi iată că nu m-am înşelat. Şi înţeleg de acolo că există riscul ca situaţia să se agraveze în pofida gerului tăios. Este traiectoria pe care se înscrisese deja de ceva vreme o Moldova unde între popor şi clasa politică în ansamblu există o prăpastie imensă.

Am văzut tot felul de comentarii, în opinia mea simpliste, privind situaţia de la Chişinău, unde protestatarii ar fi proruşi nemulţumiţi de instalarea guvernului proeuropean Filip.

Care guvern proeuropean? Faptul că acest guvern este condus formal de Pavel Filip nu de Vladimir Plahotniuc este doar un detaliu tehnic. Oligarhul moldovean îl controlează ca şi cum ar sta oficial în capul mesei.

Ce poate fi european într-un cabinet condus de un personaj despre care unii spun că ar fi un autentic mafiot, că ar fi cumpărat sau capturat prin şantaj mai toate instituţiile statului şi 90% din presă, care este acuzat de implicare directă în devalizarea sistemului bancar?

Politologul Octavian Milewski îl definea pe Plahotniuc, într-un recent interviu acordat Ziare.com, drept „un parvenit prin metode criminale”. Cum să fie acesta reprezentantul valorilor europene? Cum să fie teroarea pe care îşi bazează dominaţia un instrument european?

Nu cred că e nimic proeuropean în actuala politică reprezentată parlamentar din Republica Moldova. Este doar mafie, corupţie şi mizerie. Partidele care au câştigat alegerile sub această generoasă etichetă nu au nimic de-a face cu ea. Absolut nimic. Nu sunt cu nimic mai bune decât proruşii, nu e nimic de ales între ele, voluntar sau nu, sunt convinsă că ele fac jocul Rusiei mai bine decât omuleţii verzi din Ucraina.

Pentru că eşuarea lor lamentabilă în hoţie şi clientelism, care a provocat radicalizarea populaţiei împotriva lor, nu a făcut decât să compromită ideea proeuropeană. Dacă asta înseamnă Europa, mai bine lipsă, vor fi spus cei mai mulţi dintre moldoveni.

Dar există şi autentici proeuropeni, iar ei sunt în stradă. Pe de-o parte, Partidul Demnitate şi Adevăr (PAD), născut din Platforma Civică cu acelaşi nume, organizatoarea protestului maraton de anul trecut, condusă de avocatul Andrei Nastase. Am vorbit cu acest om, am realizat un interviu cu el, şi l-am perceput ca pe un autentic democrat, un autentic european, un om cu principii şi vigoare intelectuală.

În al doilea rând, mai nou apărut, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu, fostul ministru al Educaţiei care a declanşat o reformă profundă şi apoi, ca premier desemnat, a refuzat compromisurile mizerabile ale găştii lui Plahotniuc în schimbul învestirii.

Aceste formaţiuni reprezintă segmentul de populaţie rămas proeuropean, dar care consideră pe bună dreptate că gaşca lui Plahotniuc nu are nimic de-a face cu acest obiectiv esenţial.

Şi cred că singura şansa a R. Moldova se leagă de aceste forţe noi, de şansa lor de a capta cât mai mult din populaţia nu doar dezamăgită, ci de-a dreptul disperată. O misiune grea având în vedere barajul şi maşinăria de linşaj mediatice ale lui Plahotniuc, care controlează cam tot ce înseamnă presă în R. Moldova.

Protestul lor faţă de Guvernul Filip este pe deplin justificat, pentru că democraţia nu cred că este nici în Parlamentul mafiotizat, nici la proruşi, ci în acest segment nou, încă magmatic, dar viabil al societăţii moldoveneşti.

Iar ceea ce nu s-a văzut la televiziunile controlate de Plahotniuc, ceea ce au ratat mulţi analişti de la Bucureşti, mai mult sau mai puţin legaţi de acelaşi Plahotniuc (căci banii, proprii sau ai apropiaţilor, nu au miros), este că protestatarii cu adevărat proeuropeni au rămas paşnici în stradă, dar nefilmaţi, şi nu au participat la diversiunea violentă a celor care au intrat cu forţa în Parlament având ca scop tocmai compromiterea protestului.

Că PDA şi PAS au ajuns, într-adevăr, să protesteze concomitent, aparent în rând cu proruşii este marele paradox al politicii moldoveneşti şi până la urma simptomul falimentului absolut al actualei clase politice.

Plahotniuc a reuşit să-i unească pe români, ucraineni, ruşi, găgăuzi într-un amplu protest la adresa corupţiei, a sărăciei, a statului mafiot, pentru prima dată în ultimii 24 de ani.

Despre asta e vorba în Republica Moldova cu mult mai mult decât despre geopolitică. Pentru Moldova nu cred că e cu nimic mai bine să fie pe mâna mafiei lui Plahotniuc decât pe mâna proruşilor lui Dodon şi Usatîi. Este acelaşi mare rău, sub alt nume. Pentru prima dată dihotomia prorus VS proeuropean nu mai funcţionează, după ce un sfert de veac a fost firul roşu al vieţii politice din Moldova.

Eu cred că cei care văd la Chişinău conspiraţii complexe ale Moscovei exagerează. Cea care a cancencerizat scena politică de la Chişinău, cea care a aruncat Moldova de pe drumul proeuropean, nu a fost în primul rând Moscova, ci mafia, lumea criminala care acum a ajuns oficial la putere.

Că Moscova profită de aceasta situaţie, că îi convine de minune, este evident.

Dar în acest moment văd că Rusia are probleme cu mult mai mari, de supravieţuire economică de-a dreptul, pentru a consuma cine ştie ce energii cu R. Moldova. Nici de Ucraina nu se mai ocupă cu aceeaşi tenacitate. Mafia autohtonă a fost însă pe deplin eficientă.

„Dacă renunţi la democraţie pentru stabilitate, în cele din urma vei pierde şi democraţia, şi stabilitatea”, spune Maia Sandu. Şi cred că are perfectă dreptate.

De aceea eu, una, nu cred că anticipatele pot fi un rău mai mare decât Guvernul Filip-Plahotniuc. Singura şansă europeană a R. Moldova stă în forţele noi. Şi cu un mare efort ele pot capta proeuropenii dezamăgiţi, energiile unei societăţi ajunse la limita răbdării şi a disperării. Protestul maraton de anul trecut arată că potenţial există.

Şi forţa lui nu poate fi dovedită decât dacă e pusă la încercare. Altfel, nu văd de ce cu Plahotniuc e mai bine decât cu socialistul Dodon.

Dar pentru asta e nevoie de o Românie activă, de o Românie implicată de partea europenismului autentic din R. Moldova. Pasivitatea superioară a României face jocul antieuropenilor, indiferent cum se numesc ei, implicit al Rusiei, deci face mult, mult rău.

Că noi ratăm pentru a nu ştiu câta oara şansa de a juca un rol regional major e deja o poveste veche, o tradiţie, dar fără implicarea reală a României, criza R. Moldova poate avea un final tragic, ceea ce ar fi de neiertat. Şi nu cumva să ne credem la adăpost de acest final, pentru că nu suntem. Crivăţul ne-a lovit mereu dinspre Est.

Ioana Ene Dogioiu

Sursa:ziare.com