Interviu cu Mariana Kalughin, expert la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei.

– Deși reforma justiției se află în proces de ajustare la normele europene, aceasta întâmpină mari blocaje la implementare. Ce-i lipseşte, în opinia Dvs., autorităţii judecătoreşti pentru punerea în aplicare a reformelor și când în Republica Moldova vom avea o justiție corectă, apolitică şi judecători oneşti?

Din anul 1995, anul adoptării celor mai importante legi ce ţin de sistem, Legea privind organizarea judecătorească şi Legea cu privire la statutul judecătorului, fiecare dintre acestea au fost modificate şi completate de mai mult de 20 de ori. Bineînţeles, nu toate intervenţiile legislative s-au făcut într-un scop şi cadru reformator. Totuşi, au fost întreprinse câteva încercări importante de a reface justiţia. Aceste încercări au fost diferite. Uneori, intenţiile de reformare au fost reale, însă au eşuat în faţa amploarei şi complexităţii problemelor. Alteori, reformele au fost iniţiate sub presiunea electoratului sau a partenerilor externi şi s-au redus la legi adoptate şi discursuri patetice rostite cu această ocazie. De fiecare dată, s-a reuşit în promisiuni de reformare şi s-a eşuat în realizarea acestora.

În ceea ce priveşte cea din urmă încercare, lentoarea proceselor ar putea fi determinată de mai multe cauze. În mod paradoxal, caracterul declarat ambiţios al reformei ar putea să-i determine deficienţele. În lipsă de capacitate, expertiză şi resurse, ambiţia constituie mai degrabă un risc decât un avantaj. Fiind constrânse în posibilităţi, autorităţile nu par convingătoare în implementare. Drept dovadă – rezultatele monitorizărilor efectuate de către organizaţiile non-guvernamentale.

Mai mult, reforma justiţiei cuprinde şi procese de reformare a organelor de urmărire penală și a procuraturii. Evident, incapacitatea de a sincroniza toate aceste procese nu face decât să dezechilibreze sistemul, făcându-l şi mai vulnerabil.

Cel mai important, reforma se bazează prea mult pe intervenţii legislative. De altfel, aceste intervenţii nu totdeauna sunt potrivite şi proporţionale. Sunt majorate salariile judecătorilor fără a eficientiza mecanismele de responsabilizare a acestora. Modificările şi completările la lege nu oferă certitudinea schimbării. Acest lucru este şi mai valabil, dacă problema rezidă în valori, atitudini şi comportamente. În atare condiţii, trebuie să se înceapă de la oameni. Oamenii sunt cei care formează sistemul, calitatea judecătorilor determinând calitatea judiciarului. Evident, în atare condiţii sunt esenţiale corectitudinea şi legalitatea numirilor, transferurilor, promovărilor, stimulărilor şi a sancţiunilor aplicate judecătorilor. Astfel, rolul Consiliului Superior al Magistraturii este unul crucial. Vom avea o justiţie independentă, imparţială şi integră dacă CSM va deveni independent, imparţial și integru. Judecătorii trebuie să se obişnuiască să respecte aceste valori atunci când alege componenţa CSM.

– După semnarea Acordului de Asociere, Uniunea Europeană are mari aşteptări privind continuarea reformelor. Când credeţi că vom simţi la propriu că marea corupţie este combătută?

Acordul de Asociere, bineînţeles, furnizează oportunităţi RM pentru a deveni mai eficientă în prevenirea şi combaterea corupţiei, însă nu oferă siguranţa că acest lucru se va întâmpla. Eventual, sub presiunea opiniei publice şi a partenerilor externi, vom avea judecători şi procurori condamnaţi, însă aceştia nu vor fi cei care au influență, pe cât de mare, pe atât de odioasă, asupra sistemului. În general, experienţele Republicii Moldova privind urmărirea corupţiei mari, mai bine zis nereuşitele în acest sens, ne conving tot mai mult cât de necesară este revizuirea competenţelor atribuite organelor de urmărire penală – atribuirea urmăririi corupţiei mari în competenţa Procuraturii Anticorupţie, idee lansată recent de către o organizaţie non-guvernamentală. Drept argument sunt experienţele României. Performanțele Direcţiei Naţionale Anticorupţie se datorează şi statutului de procurori, de care beneficiază angajaţii acesteia. Acest statut garantează o activitate eficientă. Bineînţeles, această idee ar putea impulsiona schimbarea dacă se va spori independenţa organelor procuraturii, inclusiv prin revizuirea modului de numire a Procurorului General.

– Deși s-a menționat în repetate rânduri că sistemul judiciar ar trebui curățat de toți judecătorii și procurorii corupți, totuși continuă să fie promovați cei mai controversați, printre care Petru Ursache, recent numit vicepreședinte la Curtea Supremă de Justiție, cei trei magistrați – Petru Moraru, Maria Ghervas și Nadejda Toma, aleși la CSJ. Ținând cont de aceste numiri în funcții, putem admite că direcția justiției din Republicii Moldova rămâne neschimbată?

Menţinerea în funcţii a unor persoane cu reputaţie controversată, chiar şi promovarea acestora nu face decât să compromită reforma declarată. Problema devine şi mai gravă atunci, când sunt promovate persoane în privinţa cărora nu numai opinia publică, dar şi Serviciul de Informaţii şi Securitate a semnalat factori de risc. CSM ar trebui să fie mult mai grijuliu în acest sens. Or, misiunea acestui organ constă în asigurarea calității întregului sistem prin susținerea judecătorilor competitivi.

– Dosarul Elenei Neaga a fost clasat de procurori din motiv că actul de constatare emis de CNI privind falsul în declarații nu poate servi motiv pentru inițierea unui proces penal. Cum argumentați decizia Procuraturii Generale?

Nu pot argumenta o decizie care nu-mi aparţine. Din câte am înţeles, în cazul Neaga nici nu a fost pornită urmărirea penală. În general, urmărirea penală nu poate fi pornită în cazurile expres prevăzute de art. 275 din Codul de procedură penală. Aceste cazuri ţin, în bună parte, de faptă sau de făptuitor, cum ar fi: fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune; fapta nu întruneşte elementele infracţiunii; a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia; făptuitorul a decedat, etc.

Motivul invocat în cazul Neaga nu pare unul care să se înscrie în circumstanţele ce exclud urmărirea penală. Mai mult, practicile neuniforme adoptate de procurori nu pot să nu îngrijoreze. Or în cazul altor funcţionari, solicitările CNI se examinează. Aceasta generează dubii referitoare la imparţialitatea procurorilor în cazul colegilor. Sper că CNI a atacat această decizie. Acest lucru, de altfel, ar fi important şi pentru a obţine anumite practici judiciare. În opinia mea, actualul cadru legal nu este eficient la capitolul sancțiuni. Falsul în declaraţii (art. 3521 din Codul penal) ar putea să nu fie aplicabil în cazul includerii unor informaţii eronate în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate. Or prin fals în declaraţii se înţelege declaraţia necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe. Astfel, organul de urmărire penală ar trebui să probeze scopul producerii anumitor consecinţe juridice.

Această sarcină ar putea fi una de nerealizat în cazul declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate. Mult mai importantă ar fi completarea Codului penal cu prevederi care ar permite univoc urmărirea declarării necorespunzătoare a veniturilor şi proprietăţii. De altfel, CNI a făcut o astfel de propunere, incluzând-o într-un proiect de lege mai amplu. Cu regret, parlamentul a întârziat să-l examineze, deşi îl are pe rol din 2013. Şi asta, în condiţiile, în care legislativul dă dovadă de celeritate nemaipomenită în cazul proiectelor de interes politic.

– La începutul acestei luni, proiectul de limitare a imunităţii parlamentare a picat. De ce credeți că deputații sunt împotrivă să fie percheziționați, arestați și trimiși în judecată fără acordul legislativului?

Totuși, cazurile de infracțiune flagrantă constituie excepții de la această regulă. Este evident că unele categorii importante de persoane trebuie să beneficieze de un regim special de imunitate. Nu există standarde imperative în acest sens. Regula de bază este – regimul de imunitate oferit trebuie să fie potrivit scopului și să asigure o urmărire penală eficientă.

În cazul nostru, cert este că mecanismele de tragere la răspundere penală a deputaţilor nu funcţionează. Deşi există cazuri de aplicare, contextul a lăsat să se înțeleagă că acestea nu sunt decât încercări de a intimida opoziţia de către majoritatea parlamentară.

Problema rezidă nu atât în deficienţele ridicării imunităţii, cât în rolul Procurorului General, care ar trebui să aibă un rol activ în acest proces, faţă de Legislativ. Or Procurorul General este numit şi demis de parlament, motiv pentru care acesta va fi tentat să rămână pe placul majorităţii parlamentare pentru a nu-şi pierde funcţia. Mecanismele de tragere la răspundere penală a deputaţilor vor deveni eficiente numai în cazul în care Procurorul General nu va fi dependent de legislativ – motiv în plus pentru revizuirea procedurii de numire în funcţie a acestuia. Procurorul General trebuie numit de către preşedinte la propunerea fie a Consiliului General al Procurorilor, fie a Adunării Generale a Procurorilor. Organele de autoadministrare a procurorilor trebuie să aibă un rol decisiv în procesul de numire a Procurorului General, iar șeful statului ar putea da dovadă de mai multă imparţialitate, fiind mai distant atât de legislativ, cât şi de executiv.

– La ora actuală, România se poate lăuda cu 10 miniștri condamnați definitiv și cu peste 20 de parlamentari. Alt caz de rezonanță este cercetarea penală a fratelui președintelui Traian Băsescu. În Republica Moldova a fost condamnat doar un judecător prins cu mită în valoare de 200 de dolari, iar rechinii se bucură de liniște, în libertate. Credeți că și în RM este posibil ca atâția demnitari să ajungă după gratii?

După cum vă spuneam, eventuala revizuire a competenţelor atribuite organelor de urmărire penală – atribuirea urmăririi penale în cazurile de mare corupţie Procuraturii Anticorupţie, ar putea schimba starea de fapt. Bineînţeles, trebuie să se insiste asupra sporirii independenţei organelor procuraturii, inclusiv prin revizuirea modului de numire a Procurorului General.

– Cum contribuie societatea civilă la realizarea reformei în justiție și combaterea corupției? Are Republica Moldova o societate civilă puternică capabilă să monitorizeze independent mersul reformelor şi în acelaşi timp să ceară acţiuni concrete din partea autorităţilor?

În sensul restrâns al noţiunii, societatea civilă, prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale, poate şi trebuie să contribuie la procesele de reformare, inclusiv a justiţiei, precum şi la procesele de prevenire şi combatere a corupţiei. Bunăoară, organizaţiile non-guvernamentale pot oferi expertiză calificată în elaborarea proiectelor de legi, venind cu opinii asupra acestora. Însă, în contextul RM, mai importantă este contribuția societăţii civile în monitorizarea implementării reformelor. Anume în aşa mod ar putea fi asigurată monitorizarea alternativă. În acest proces este important ca organizaţia non-guvernamentală să-şi păstreze independenţa şi obiectivitatea. Iar aceasta depinde, în exclusivitate, de organizaţie. Bineînţeles, societatea civilă în RM nu este în suficientă măsură consolidată, însă, multitudinea, diversitatea şi activismul organizaţiilor non-guvernamentale naţionale sunt de netăgăduit.

– Ce schimbări ar putea să se producă în sistemul judiciar înainte, dar și după alegerile din noiembrie?

Înainte de alegeri nu cred să se producă anumite schimbări, iar starea de lucruri după alegeri va depinde de rezultatele acestora, de calitatea câștigătorilor. Cert este că reformele sunt imposibile fără un veritabil spirit reformator, iar acesta poate fi emanat doar de personalităţi autentice.

sursa: jurnal.md