Kovesi, decorată de Suedia pentru lupta anticorupție

Imagine implicită

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost decorată, joi, de ambasadorul Suediei, cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de regele Suediei pentru lupta împotriva corupţiei din România.

„Pilonul de rezistență în tot ce facem este legea aplicată în mod corect și de aceea avem puterea să continuăm. Toate presiunile, toate încercările de intimidare, de hărțuire în viața personală sau în plan profesional nu au succes! Noi continuăm munca noastră la fel de consecvent și hotărât”, a promis șefa DNA la ceremonia în cadrul căreia a fost decorată.

Munca noastră îi neliniștește pe mulți care se credeau de neatins și îi deranjează pe cei care vor să folosească instituțiile statului în interes personal. E evident că mai avem provocări de trecut, dar noi vom continua investigațiile”, a asigurat procurorul-șef al DNA.

 La Ambasada Suediei a avut loc, joi dimineaţă, ceremonia de decorare a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, care a fost distinsă cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară de către regele Suediei pentru „lupta susţinută şi curajoasă împotriva corupţiei din România care constituie paşi importanţi spre îmbunătăţirea transparenţei şi a statului de drept în România”.
FOTO: Octav Ganea /Inquam Photos

Kovesi si ambasadoarea Suediei inquam photos octav ganea (1)Kovesi si ambasadoarea Suediei inquam photos octav ganea (2)

FOTO: Octav Ganea /Inquam Photos

Titlul i-a fost înmânat Laurei Kovesi de către ambasadorul Suediei la Bucureşti, Anneli Lindahl Kenny, în prezenţa ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, precum şi a mai multor ambasadori ai unor state din Uniunea Europeană, a reprezentanţilor DNA şi ai altor instituţii şi ONG-uri din România care luptă împotriva corupţiei, informează News.ro.

„Azi e o zi importantă pentru noi, la Ambasada Suediei. Avem onoarea de a recunoaște o femeie curajoasă, a cărei muncă impresionantă a rezonat în lume. În ultimii 25 de ani, România a trecut printr-un proces de tranziție dificil. Primii ani de tranziție nu au reușit să rezolve multe aspirații, au contribuit la creșterea emigrației, dar apoi lucrurile au început să se schimbe. Crearea DNA, cu independență politică, a fost un pas important și putem vedea din exemplele de luptă anticorupție oferite de alte țări că un cadru legal bun și posibilitatea de a accesa resurse nu sunt suficiente pentru succes, e nevoie să ai oamenii potriviți la conducere. Desemnarea Laurei Kovesi ca șefă a DNA arată că instituția are acum persoana potrivită la conducere”, a declarat ambasadoarea Suediei, Anneli Lindahl-Kenny.

„Prin tine, România a dat un exemplu Europei și lumii. Prin dăruirea ta, ai reușit să dai speranță Românei”, i-a spus ambasadoarea Laurei Codruța Kovesi în momentul înmânării decorației.

„Când vorbim de instrumente de combatere a corupției, Suedia constituie pentru noi un model. Lipsa imunităților și privilegiilor speciale, transparența autorităților în ceea ce privește cheltuirea banului public, principii care sunt stipulate în Constituția Suediei în urmă cu peste 200 de ani, sunt demne de a fi însușite și de țara noastră”, a declarat șefa DNA după ce a primit medalia. „Această decorație onorantă reprezintă pentru mine o recunoaștere a eforturilor constante făcute de colegii din DNA de a lucra profesional și corect în lupta cu corupția. Meritul meu este doar acela de a-i coordona, o echipă de profesioniști, de oameni curajoși, care cred într-o Românie fără corupție, într-o țară în care onestitatea e un reflex, iar competența e criteriul cel mai important”, a completat Laura Codruța Kovesi.

„În momentele noastre de cumpănă suntem susținuți de mulți oameni cinstiți care ne încurajează”, a mărturisit șefa DNA.

Suedia este una dintre țările care au contribuit direct cu fonduri pentru susținerea luptei anticorupție în România.

Laura Codruța Kovesi a mai fost decorată, în două rânduri, de Ambasada Franței pentru eforturile depuse în lupta împotriva corupției, ultima dată în 2016.

În 2014, procurorul-şef al DNA a fost premiată și de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti pentru lupta pe care a dus-o pentru reforma justiţiei şi a statului de drept în România. Distincţia americană a fost înmânată în cadrul galei „Femei curajoase din întreaga lume”. A fost prima ediţie a acestor premii în România, iar alături de Laura Codruţa Kovesi au primit diplome alte cinci femei.

Sursa:digi24.ro