Kovesi: Este prima dată când altcineva intervine asupra bugetului nostru fără să fim consultați, de JULIETA TÂRNOVAN
Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Corduța Kovesi a explicat joi seară, la B1 TV situația privind bugetul DNA, care este redus, potrivit proiectului de buget pentru 2015.
”Am făcut demersuri în ultimele două luni pentru a participa la formula finală a proiectului de buget. Am făcut demersuri scrise către conducerea ministerului Public, ministerul Justiției și ministerul Finanțelor. Nu am primit niciun răspuns scris. Astăzi când s-a afișat proiectul de buget am urmărit să vedem care este suma alocată DNA, pentru a vedea dacă propunerea noastră a fost însușită sau nu. Nu am regăsit o filă distinctă pentru DNA am sunat la cele trei instituții și nu am primit nicio explicație. Apoi am ieșit cu poziția oficială afișată pe site. După ce am dat comunicatul de presă și am mers la inalnirea cu ministrul Bugetului am primit un răspuns de la ministerului Public, de unde rezultă că bugetul DNA a fost diminuat. Bugetul era undeva în jurul sumei de 20 de milioane de euro.”, a explicat Kovesi.
Procurorul șef al DNA a precizat și că niciun reprezentant al istituției nu a fost chemat la dioscuțiile purtate la ministerul Finanțelor, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori.
”A fost o discuție informală în urmă cu vreo două săptămâni în care ni s-a transmis că ministerul Finațelor a cerut să fie redusă limita pentru buget cu 20% și urmează să se reducă bugetul cu 20%. Față de anii anterori, când de fiecare dată DNA era chemată la discuțiile de la minisiterul Finanțelor, în acest an nu am fost invitați la discuții, toate discuțiile s-au purtat de către conducerea ministerului Public. Mai mult, la orice propunere înaintată ministerului Finanțelor nu am fost consultați cu privire la sumele care ar trebui tăiate sau adăugate în bugetul nostru.”, a explicat procurorul șef al DNA.
”În momentul în care procurorul general sau minsitrul Finanțelor își spune că trebuie să reduci bugetul până la o aenumită limită, conducătorul instituție trebuie să decidă de unde reduce cheltuielile. În ultimii 8 ani nu a mai existat această situație. Când eram procuror general, niciodată nu am intervenit peste bugetul DNA. La discuții intotdeauna era prezent un reprezentant al DNA. Este prima data când procurorul general sau altcineva din conducerea ministerului Public intervine asupra bugetului nostru fără ca noi să fim consultați. Nu am reșit să iau legătura astăzi cu domnul Tiberiu Nițu”, a completat Laura Codruța Kovesi.
Întrebată dacă în acest moment există promisiuni din partea ministrului Bugetului că până la urmă problema se va rezolva și DNA va primi bugetul dorit, Kovesi a răspuns că există o promisiune verbala ferma și una scrisă.
”Noi nu dorim ca bugetul celorlate structuri de Parchet să fie reduse, pentru ca DNA să primească bani în plus, așa cum se încearcă acum. Noi vrem ca DNA să primească bani direct din buget, în fila distinctă de buget, pentru ca bugetul celorlalte structuri să nu fie afectate.”, a mai spus Kovesi.
Sursa: cotidianul.ro