LA CERNAUȚI S-A INCHEIAT SĂRBĂTOAREA ZILEI LIMBII ROMÂNE

Imagine implicită

Cernauti 2015În perioada 31 august – 6 septembrie în regiunea Cernăuţi au avut loc mai multe manifestări culturale dedicate Zilei Limbii Române. Atât asociaţiile naţionale, cât şi direcţiile instituţiilor de învăţământ cu limba română de predare din regiunea Cernăuţi au organizat diferite întruniri, careuri festive dedicate limbii române. Duminică, 6 septembrie suita acestor manifestări culturale s-a încheiat la Cernăuţi. Secretarul de stat DPRRP, Sebastian Hotca și consilierul DPRRP Radu Cosma au participat la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Limbii Române.

În incinta sediului Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” a avut loc o întâlnire a comunităţii româneşti din regiune şi din România, cu cei care seamănă în sufletele românilor din nordul Bucovinei dragostea faţă de dulcele grai eminescian, cu scriitori, oameni de cultură şi artă, profesori universitari, şi nu în ultimul rând cu reprezentanţi ai autorităţilor statului român. Gazdele, Vasile Bâcu, preşedintele societăţii pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi şi vicepreşedintele societăţii – Nicoale Şapcă, au prezentat oaspeţii veniţi din întreaga regiune şi din majoritatea judeţelor din România pentru a fi alături la zi de sărbătoare de fraţii români din nordul Bucovinei.

Printre invitaţii de onoare s-au numărat domnul Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Sebastian-Ioan Hotca, consilierul din cadrul DPRRP – Radu Cosma, doamna Eleonora Moldovan Consul General al României la Cernăuţi, împreună cu întregul corp diplomatic român acreditat în vechea urbe cernăuţeană.

În discursurile lor, aceştia au adresat cuvinte de mulţumire reprezentanţilor comunităţii româneşti din Regiunea Cernăuţi pentru că depun eforturi deosebite şi păstrează aprinsă flacăra limbii române în vatra sufletelor lor, felicitându-i pe români cu prilejul sărbătorii limbii materne. Au venit să aducă elogii limbii române şi fraţii din ţară, care sunt întodeauna alături, la bine şi la greu, de comunitatea românească din regiunea Cernăuţi, de societatea pentru cultură românească „Mihai Eminescu” şi de celelate asociaţii naţionale din nordul Bucovinei. Au fost prezentate noile apariţii editoriale din Cernăuţi şi nu numai.

La zi de sărbătoare, redacţia română a companiei regionale de stat de radio şi televiziune „Bucovina” a pregătit un film documentar în premieră absolută „Satul, de pe două hărţi”, realizat de Leonid Parpauţ şi Iulia Toderean, film care a fost înalt apreciat de publicul select, prezent la Sărbătoarea Limbii Române.

Suita manifestărilor a continuat la Statuia Luceafărului Poeziei Româneşti Mihai Eminescu din centrul oraşului Cernăuţi, unde reprezentanţi ai autorităţilor statelor ucrainean şi român au depus coroane şi jerbe de flori, apoi la Palatul Academic din centrul regional s-a desfăşurat spectacolul „Limba noastră cea română”, la care au aprticipat îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din regiunea Cernăuţi şi România, rintre aceştia amintim prezenţa la sărbătoare a Corului popular „Dragoş Vodă”, a ansamblului folcloric „fetele din Bucovina”, a ansamblului folcloric „Izvoraş”, condus de doamna Victoria Costinean, Ansamblul „Perla”, Nicolae Mintencu, Igor Costea şi Nicoleta Petriuc, Gheorghina Pascal, Sofia Roşca ş.a., precum şi Celina Gherghelaş din Botoşani şi Ilie Caraş din Bucureşti. Sala arhiplină cu un public minunat, a constituit încă un exemplu că limba română e la ea acasă în dulcea şi frumoasa Bucovină şi că românii din regiunea Cernăuţi nu sunt indiferenţi de soarta limbii materne şi nu vor lăsa niciodată ca cineva să le calce limba în picioare. Ba, mai mult decât atât, majoritatea celor care au urcat în scenă şi au vorbit cu multă dragoste despre limba română, au menţionat că această limbă devine tot mai populară şi mai solicitată în mijlocul bucovinenilor, întrucât, limba română e o limbă europeană, iar Ucraina tinde spre integrarea în Uniunea Europeană, în acel spaţiu european unde limba română ocupă un loc de cinste, alături de celelalte limbi europene.

Sursa: Vitalie ZÂGREA, BucPress.eu