La Chișinău vine Comisarul European pentru Agricultură
Dacian Cioloș vine în Republica Moldova pe 11 octombrie. Vizita de lucru a comisarului European pentru Agricultură va dura trei zile, perioadă în care va reuși să se întîlnească cu Iurie Leancă, Igor Corman și Vasile Bumacov.
După întrevederea cu Prim-ministrul, Președintele Parlamentului și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, oficialul European și Iurie Leancă vor susține o conferință de presă comună. În următoarea zi, cei doi vor vizita o companie viti-vinicolă din raionul Ialoveni, apoi se vor întîlni cu membrii Asociației Producătorilor de Struguri de masă.
Menționăm că Dacian Cioloș se va întîlni și cu membrii Guvernului, iar pe 13 octombrie își va încheia vizita în Republica Moldova.
Precizăm că la inițiativa lui Dacian Cioloș, Comisia Europeană a propus Consiliului și Parlamentului European să deschidă complet piața Uniunii Europene pentru vinurile moldovenești, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului de Liber Schimb. În context, s-a cerut să se facă tot posibilul pentru o adoptare rapidă a acestei modificări.
Totodată remarcăm că ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov a declarat pentru Jurnal TV că un grup de experți Rospotrebnadzor vor veni în Republica Moldova pentru a inspecta laboratorul de certificare a vinurilor.