La Kiev continuă protestele

Imagine postare

982797705Mii de protestatari ucraineni continuă să ceară demisia Guvernului, altfel ameninţă că vor bloca Reşedinţa lui Viktor Ianukovici. Ieri, un grup de manifestanţi au doborît monumentul lui Lenin cu ajutorul unei funii metalice. Poliţiştii urmăresc acţiunile opoziţiei, dar nu se implică.

Oamenii vor cere demisia Guvernului Azarov, eliberarea tinerilor reținuți pentru revoltele din preajma Administrației Prezidențiale, precum și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate. Organizatorii protestului au izolat zona și au instalat baricade. Pe scenă, evoluează orchestra, iar liderii opoziției continuă discursurile.

Potrivit Ria Novosti, liderii opoziției i-au prezentat un ultimatum președintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici. Aceștia amenință că-i vor bloca reședința de stat, dacă acesta nu va demite Guvernul condus de Nicolai Azarov, în următoarele 48 de ore.

175723802-bcc421c3-da34-41a2-b218-54dc46f9db1cÎn altă ordine de idei, monumentul lui Lenin de pe bulevardul Șevcenko din Kiev a fost doborât de câțiva protestatari cu ajutorul unei frânghii metalice. Potrivit unor martori, capul statuii a fost adus în Piața Independenței, transmite jurnal.md.

Amintim că săptămîna trecută opoziţia a propus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Azarov care a eşuat, iar Preşedintele Ianukovici a solicitat Comisiei Europene o întîlnire pentru a discuta despre Acordul de Asociere şi Liber Schimb, pe care a renunţat să-l semneze la Vilnius pe 29 noiembrie, motiv pentru care mii de oameni protestează în Piaţa Independenţei mai bine de două săptămîni.