La mulți ani celor care poartă numele Nicolae
Astăzi biserica ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfîntul Nicolae. De asemenea, în unele localități astăzi e hram, iar în altele se pomenesc morții.
Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari sfinţi ai bisericii. S-a născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara (Asia Mică). Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Primul bărbat care a intrat în Biserica arhiepiscopală a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i s-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate. Sfîntul Nicolae a ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni.
În calendarul popular Sf. Nicolae este patronul celor care călătoresc pe ape, stăpîn peste ape, călăuză şi sprijin pentru toţi acei care şi-au legat viața de apă. În timp, sfîntul a ajuns să fie considerat patronul soldaților aflați în război, al corăbierilor, iar mai tîrziu al marinarilor.
Conform datelor oficiale, în R. Moldova locuiesc peste 47 de mii de persoane care poartă numele Nicolae, apoape 35 de mii sunt înregistrați drept Nicolai. Numele este popular și în rândul femeilor, astfel peste 8 mii de femei au numele Nicoleta, iar peste 200 sunt înregistrate ca Nicolina. De asemenea în Moldova sunt şi numeroase biserici cu hramul Sfîntul Nicolae.