Ștefan Petrache împlinește astăzi 65 de ani. Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, iar de ieri și al Ordinului Republicii, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 la Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească.

Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in prezent, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentă tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții.

Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca”era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache.

„N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” , spune Ștefan Petrache.

Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc.

Spectacolele nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a doua zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS.

A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atunci, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul de promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări alacestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț…

Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești!

Evenimentele de tulburare declanșate de mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Intrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer.

Ștefan întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare… ”Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.

În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.

sursa: fileviatasicarti.wordpress.com