În marea lor majoritate moldovenii, ca masă de fiinţe umane, au un sentiment estompat, atrofiat şi chiar uşor depravat că ar aparţine cu trup şi suflet la o Patrie anume. Unora dintre ei, chiar dacă li se demonstrează pe hartă cum arată conturul administrativ a ceea ce aceştia ar trebui să asimileze cu toată fiinţa lor ca pe ceva nespus de scump şi nemaipomenit de aproape şi de drag, oricum le apar în faţă, ca nişte obstacole în calea înţelegerii, zeci şi chiar sute de întrebări. Uneori acestea sunt atât de caraghioase, atât de grosolan formulate, atât de inexpresiv justificate dar, mai ales, sunt atât de colectivizate încât ai impresia că orice încercare de a le sistematiza, raportat la o scară de valori istorico-psihologice, ar eşua sau ar da nişte rezultate marcate de un diletantism cras. Nu în zadar chiar şi cei mai sârguincioşi autori de sondaje sociologice rămân perplecşi şi caută o scuză în arsenalele ilarului atunci când, întrebaţi dacă au participat la referendumul constituţional din septembrie 2010, peste 3% sau circa 60 de mii de votanţi, dacă procentele date exprimă o reprezentativitate, nu au ştiut ce să răspundă. Autorii sondajului spun că unii respondenţi au scris chiar cu mâna lor: „Nu ştiu dacă am participat”.

Apatia cu care patriotismul este dezbătut în societatea moldovenească are la origine un şir de contradicţii ale tranziţiei de la Uniunea Sovietică la Republica Moldova. Cu permisiunea Dumneavoastră, am putea acredita ideea că, în timp ce alte state independente, care au derivat din defunctul imperiu, şi-au adoptat programe proprii de altoire a dragostei şi respectului cetăţenilor lor faţă de noile Patrii sau Patriile lor într-o nouă formulă politico-juridică (avem exemplul Rusiei putiniste), moldovenii au rămas victimele unui cosmopolitism terifiant, promovat iresponsabil şi, de cele mai multe ori, cinic de către autorităţi. De exemplu, concepţia politicii naţionale, aprobată de parlamentul comunist de la Chişinău şi adorată în taină chiar şi astăzi de un partid democrat, a ridicat la nivel de politică de stat polietnismul în formula lui sovietică, prin care moldovenii/românii, ca naţiune titulară cu o pondere de 80% din întreaga populaţie, au fost practic lipsiţi de dreptul de a se mândri mai apăsat cu faptul că, din punct de vedere istoric, acest pământ le aparţine anume lor în primul şi în primul rând.

Măcinaţi de disperarea cu care îşi căutau bucata de pâine, majoritarii, în marea lor parte, nu s-au împotrivit acestei stratageme a comuniştilor de a diminua valoarea naţiunii titulare preponderente. Chiar dacă forţele progresiste naţionale au protestat vehement împotriva politicii de neorusificare pe care o stimula acea concepţie, masa de majoritari nu s-a solidarizat cu acest protest şi a acceptat consternată un fel de patriotism neutru, la fel de folositor ca şi neutralitatea politico-militară a Republicii Moldova de care Federaţia Rusă demult îşi şterge picioarele.

Drept consecinţă, astăzi, chiar dacă unele forţe naţionale cu reper argumentativ istoric încearcă să redreseze starea critică de conştiinţă naţională, reacţia masei, ca format numeric de moldoveni, vine în formula unui cosmopolitism sovietic, alimentat cu osârdie de către propaganda rusească. Admirația manifestată față de tot ce este străin, indiferența față de locul natal, indiferența față de patrie, disprețul față de valorile culturii materiale și spirituale ale propriei națiuni, față de limba și tradițiile naționale progresiste, neîncrederea în capacitățile creatoare ale propriului popor – oare nu vă par cunoscute aceste tendinţe din sânul semenilor noştri şi oare nu tocmai acestea explică în dicţionare cosmopolitismul? Efectul acestui dezmăţ, promovat pe toate căile din interior de către alolingvi şi din exterior de către apologeţii rusismului colonial, se reflectă într-un fel de sentiment al inferiorităţii care cuprinde sute de mii de moldoveni. Oare nu-i auzim deseori pe cei de alături care încercă să ne convingă că în Republica Moldova demult nu se mai construieşte ceva temeinic, totul este provizoriu, nesigur, de proastă calitate, fără perspectivă, fără soluţie etc.? Azi s-a ajuns până la aceea că a-ţi iubi Patria dezinteresat a devenit sinonim cu lipsa de perspicacitate politica, iar această molimă cuprinde tot mai mult tineretul vorbitor de limbă română.

Cosmopolitismul care macină necontenit patriotismul moldovenilor mai este generat şi de lipsa unor valori de alternativa celor utilizate în sistemul educaţional sovietic. Imperiul, deşi este mort, continuă să facă victime şi învinge pentru că ceea ce-i stă în faţa este doar demagogia unor lideri de partid sau a unor partide. Îmi amintesc de replica dată de un fost prim-ministru moldovean voluntarilor care au luptat la Nistru pentru integritatea Patriei şi care cereau şi ei un mic ajutor de la statul pe care l-au apărat: „Da cine v-a trimăs acolo?”

Am impresia că moldovenii şi-au pierdut patria pe undeva prin istorie. Ei s-au oprit în faţa unei răscruci şi nu ştiu încotro să meargă: ori spre Patria lui Ştefan cel Mare, ori spre Patria lui Mihai Eminescu, ori spre o patrie virtuală, pe care şi-o imaginează ca pe una foarte comodă, dar mai ales nepretenţioasă pentru că oricum nu va fi niciodată a lor.

Iată de ce mă gândesc eu că actuala guvernare ar trebui, cu foarte multă atenţie şi cu suficiente argumente captivante, să revină la concepţia politicii naţionale care să repună în toate drepturile ei naţiunea titulară. Ori, ideea unei societăţi multiculturale a falimentat cu brio în întreaga Europă. Noi, ce mai aşteptăm?

sursa: voceabasarabiei.net