„Glasul” din 3 iulie 2008. Orzul era bun de cosit, de făcut snopi și de pus în clăi. Grîul se pîrguise și își aștepta cosașii. Dar ei întîrziau. Cîinii băteau ca înainte de cutremur, vitele răgeau nemulse și neadăpate prin ocoluri. Casele gospodarilor de frunte erau devastate și spurcate de bețivii satului, care peste noapte se treziseră „nacealnici”, purtînd în tureatca cizmelor ștampila noii stăpîniri. Aceștia, după ce cotrăbăiseră prin pivnițe și șoproane, căutînd porumbul și grîul – ultima nădejde a înfometaților, acum rînjeau satisfăcuți că sunt și ei cineva și pot să-și bată joc de cei smeriți și blajini.

În acea dimineață bisericile s-au umplut cu lume. Au îngenuncheat și au bătut mătănii în fața tuturor sfinților. Dar și aici, la poalele Domnului, au fost găsiți și scoși sub lama baioneților ca să fie duși la cele mai apropiate gări. Se răsculase grîul în colivă…

Era zi de 6 iulie. Cei neputincioși, bătrînii cu moartea pe buze, erau duși cu targa. Așa era „prikazul” de sus: nici un pic de jale față de chiaburi.

Era 6 iulie și grîul se răscula în colivă. Preoții au stropit cu agheazmă casele pustiite. Ușile au scîrțîit ca la priveghi, portițele s-au lăsat într-o rînă și au amuțit. Prin troscotul din ogrăzi mișunau șopîrlele fără de coadă, călcate de soldați și acum prefăcîndu-se în năpîrci ca să sperie șerpii caselor, cîndva aducători de noroc.

Unchiul Vasile Proca de la Budești, fără de copii și fără de nevastă, ținea în brațe o pisică pe care nu a a vrut s-o lase singurică. Peste șapte ani, revenea din surghiun, cu fotografia pisicii – tot ce-i rămăsese din toată agoniseala de altă dată. „Chiaburul” nu mai avea nici casă, nici masă. S-a oploșit la un nepot ca să se învețe din nou cum se clădește un cuib.

Alaltăieri, la Aeroport, am fost martorul unei scene nemaipomenite. Aterizase avionul din Italia. O bunică cu o fetiță de vreo cinci anișori aștepta pe cineva. O mămică de vreo 25 de ani nu știa pe cine să cuprindă și să sărute.

Bunica îi zise fetei:

–          Iaca, Sănduța, a venit și mămica. Fetița s-a ghemuit în brațele bunicii și a ținut-o într-un plînset cu sughițuri. Nu se lăsă nicidecum în brațele mămicăi.

Doamne, iată-ne și în epoca neodeportărilor. Nesiliți de nimeni.

Era 30 iunie și Aeroportul nu se răscula.