Lazăr nu exclude că embargo-ul impus de ruși ar avea influență politică
„Va trebui să ne clarificăm unde se termină problemele tehnice cu privire la calitatea vinurilor moldovenești și unde încep aspectele politice”, a declarat pentru presa străină ministrul economiei, Valeriu Lazăr.
Totodată, purtătorul de cuvînt al Premierului, Liliana Vițu a comunicat unei agenții de presă că Republica Moldova a înnăsprit controlul calității producției vitivinicole, iar în țară au loc reforme în industria vinificației. Potrivit lui Vițu, autoritățile de la Chișinău așteaptă o declarație oficială din partea Serviciului sanitar din Rusia.
Amintim că șeful postului sanitar a declarat: „Nu avem de gând să jucăm rolul de dădacă a economiei Republicii Moldova. Există nereguli în tehnologia de procesare și depozitare a produselor finite, fapt inadmisibil pentru un proces civilizat de producere”.
Ieri Rospotrebnadzor a emis un comunicat în care anunță că Rusia interzice importul de băuturi alcoolice, argumentînd că au un conținut depășit de substanțe chimice.