Legea care salvează parlamentarii de pedepse
Un sociolog ar putea să răspundă la întrebarea „Ce este hoţia?” că este o meserie veche de cînd lumea, la fel ca şi alte meserii care au fost întotdeauna în afara legii. Hoţia, în termen larg a fost combătută în mai multe ţări ale mapamondului, dar în România riscă să fie legalizată. Asta pentru că pe masa Camerei Deputaţilor stă Legea amnistiei şi graţierii, legea care va scăpa infractori de drept comun şi politicieni de la închisoare. Subiectul a fost tratat în cadrul emisiunii „Biziday”, aseară, la TVR 1.
În forma iniţială propusă de Mădălin Voicu şi Nicolae Păun se vorbea despre amnistierea infracţiunilor şi graţierea pedepselor mai mici de patru ani. Între timp, patru ani a devenit o limită foarte mică pentru valul de corupţie din ultimii ani. Cum amnistia se referă la fapte şi nu la condamnări definitive, practic legea îşi propune să şteargă cu buretele toate faptele ştiute şi neştiute de autorităţi, care au fost comise pînă la data publicării legii.
DNA a comunicat imediat că scapă de orice deranj cam o sută de primari aflaţi acum în cercetare, dar şi 28 de parlamentari aflaţi deja în instanţă sau deja condamnaţi, dar nu condamnaţi definitiv. Cu titlul de exemplu, Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor a fost condamnat de abuz în serviciu de Înalta Curte la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. Decizia însă nu este definitivă, dar aşa cum arată proiectul de lege privind amnistirea, Fenechiu ar scăpa de condamnare.
Dan Voiculescu, care nu mai este parlamentar, s-ar bucura şi el de o relaxare, după ce în urmă cu trei luni a avut o condamnare în instanţă de 5 ani de închisoare cu executare, pentru devalizarea Institutului de Cercetare Alimentară. Fondatorul Partidului Conservator a fost condamnat pentru privatizarea frauduloasă a instituţiei, pentru spălare de bani şi pentru prejudicierea statului cu 60 de milioane de euro.
Cazul lui Adrian Năstase se încadrează şi el în acest context. După ce a stat deja la închisoare 9 luni pentru cazul „Trofeul Calităţii”, eveniment care a mascat de fapt strîngerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, lui Năstase i s-a interzis să ocupe funcţii publice pînă în 2016. Mai exact nu poate activa în partid, nu poate candida şi nu poate vota. Legea amnistiei şi a graţierii l-ar scuti pe Adrian Năstase de aceste restricţii, cum de altfel l-ar putea scăpa de următoarele condamnări pe care le-ar primi în dosarele care se judecă. Fostul premier aşteaptă cu emoţie ultima condamnare în dosarul „Baccianul”, de unde a primit deja 3 ani, dar cu suspendare.
Cînd vine vorba de graţiere, proiectul de lege iartă pedepsele de pînă la 7 ani inclusiv. Graţierea iartă pedepsele definitive, aflate în executare, dar şi a amenzilor. Gigi Becali ar putea să scape astfel de închisoare. Acesta are de ispăşit o pedeapsă de 3 ani, după ce a fost găsit vinovat în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Becali mai are două condamnări definitive, una cu 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Sechestricilor” şi una cu 3 ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza” pentru darea de mită şi falsuri nescrise. Alături de el a fost condamnat definitiv şi fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc şi fost şef al Statului Major, Dumitru Cioflină.
Mai mult decît atît, un politician graţiat poate candida pentru orice funcţie publică fără restricţie. De exemplu, Cătălin Voicu, fost senator din partea PSD, a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru corupţie, alături de oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu. În eventualitatea în care legea trece în forma actuală, el va fi imediat eliberat şi ar putea să candideze din nou la un post de senator chiar la următoarele alegeri.
La fel şi Decebal Traian Remeş, fost ministru al Agriculturii. Acesta este închis pentru 3 ani, condamnare pentru trafic de influenţă în dosarul „Caltaboşul”.