Legea Curții Constituționale înapoi la Parlament
Nicolae Timofti a trimis spre reexaminare legea privind dreptul Parlamentului de a demite judecătorii Curții Constituționale. În acest sens, președintele a expediat o scrisoare Legislativului în care constată o serie de deficiențe.
Potrivit președintelui, substituirea sintagmei „și a obligațiilor funcției” cu sintagma „sau pierderii încrederii” și completarea, în final, cu sintagma „iar în cazul prevăzut la lit. b) – Parlamentul” pot fi calificate drept tentativă de a stabili responsabilitatea politică a judecătorilor CC față de Parlament, lucru considerat inadmisibil.
„Spre deosebire de Guvern, care este învestit prin procedura acordării de către Parlament a votului de încredere, Curtea Constituțională nu este rodul unui astfel de exercițiu și nu este responsabilă în fața Parlamentului. Ea este compusă din 6 judecători, numiți, proporțional, de Parlament, Guvern și Consiliul Suprem am Magistraturii. Însă aceasta nu face instituția dată responsabilă față de aceste instituții ale statului”, explică N. Timofti în scrisoarea adresată Legislativului.
Ex-premierul Vlad Filat a declarat pentru Europa Liberaă că va purta consultații cu partenerii europeni, care să aducă la o reglementare mai clară ce ţine de atribuţii şi ce ţine de competenţele Curţii Constituţionale. „Asupra acestui lucru am convenit cu ei. Am fost în permanent contact cu partenerii europeni, la nivel de informare şi la nivel de expunere a obiectivelor pe care le avem pentru perioada de viitor”, a spus Filat într-un interviu pentru Europa Liberă.
Amintim că pe 3 mai, Parlamentul a votat Legea care prevede posibilitatea retragerii de către Parlament a mandatelor judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul “pierderii încrederii”.