LIDERII EUROPENI decid azi scenariul de sancţiuni pentru RUSIA: flexibil sau sever?

Imagine postare

merkelLiderii europeni se vor reuni marţi, la Bruxelles, pentru a decide asupra scenariului de sancţiuni – flexibil, intermediar, sever – pe care să îl urmeze în cazul Rusiei, scrie în ediţia de luni cotidianul Nezavisimaia Gazeta, citat de RIA Novosti.

Potrivit unor surse diplomatice, cea de-a treia serie de sancţiuni împotriva Rusiei ar conţine trei scenarii, şi anume flexibil, intermediar şi sever.

Scenariul flexibil ar implica un embargo asupra livrărilor de arme şi restricţii asupra importurilor de diamante, metale preţioase, blănuri, caviar şi vodcă.

Cel de-al doilea scenariu prevede restricţii asupra comercializării de îngrăşăminte, produse chimice, anvelope şi nave ruseşti. În plus, acest scenariu ar mai prevedea interzicerea importurilor de cărbune rus şi impunerea unor restricţii pentru transportul maritim şi cel rutier, dar şi suspendarea provizorie a investiţiilor în sectorul energetic rus.

Ultimul scenariu, cel sever, prevede implementarea unor limite în circulaţia capitalului, interdicţii de a investi în economia rusă, o aplicare strictă a normelor UE adoptate împotriva companiilor cu participare rusă, dar şi interzicerea totală a importurilor de petrol şi gaz rusesc.

Sancţiunile în domeniile petrolier şi gazifer, subliniază Reuters, ar putea avea consecinţe grele pentru economia rusă. Conform Comisiei Europene, ţările UE îşi acoperă până la 30% din necesarul de gaze din Rusia, care primeşte în schimb 130 de miliarde de euro.

Autorităţile ruse au elaborat un „document secret” pentru a reacţiona la eventuale sancţiuni ale UE şi Statelor Unite. Potrivit lui Andrei Belousov, un consilier al preşedintelui rus, acest document descrie foarte clar măsurile specifice fiecărui scenariu de sancţiuni. „Dacă sancţiuni vor fi adoptate împotriva Rusiei, noi ştim în mod exact cum să reacţionăm”, a declarat el.

Ministrul Dezvoltării Economice, Alexei Uliukaev, a precizat, la Forumul de la Sankt Petersburg, că adoptarea de sancţiuni sectoriale este „strict interzisă de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului”. El a declarat că este convins de faptul că în cele din urmă Uniunea Europeană va renunţa la aceste măsuri.

sursa: realitatea.net