Lilia Carasciuc: „ Trebuie să demonstrăm că dorim ca țara să semneze Acordul de Asociere cu UE”
Interviu cu Directorul executiv al Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc.
Cei 28 de ambasadori au venit să se documenteze în privința reformei justiției, sectorului de securitate și Ministerului de Interne. Societatea civilă remarcă încă multe restanțe în aceste sisteme. Cum apreciați Dvs reformarea justiției, sectorului de securitate și a Ministerului de Interne?
L.C. Pot comenta doar la capitolul „Reforma justiției”: Da, Uniunea Europeana a luat atitudine foarte serioasă față de performanțele Republicii Moldova în aceste domenii. Chiar azi, Delegația UE are o întrevedere cu reprezentanții societății civile pentru a afla opinia acesteia asupra performanțelor Moldovei în reformarea sistemului judiciar. În acest sens, TI-Moldova recent a făcut publică declarația sa. Vedeți anexat mai jos.
Declaratia TI despre reforma judiciara
Ambasadorii europeni sprijină parcursul european al țării. Cît de pregătită este Republica Moldova pentru Summitul de la Vilnius?
L.C. Ne trebuie foarte mult sprijinul ambasadorilor europeni, mai ales cînd se fac mai multe încercări de a ne intimida și a ne deturna de la parcursul european și fără susținerea lor șansele noastre de a construi un stat de drept, bazat pe valori europene ar fi foarte mici. În pofida faptului că nu sunt satisfăcută de rezultatele țării în domeniul prevenirii și combaterii corupției, ca să fiu obiectivă, aș spune că în mare parte Moldova și-a făcut temele pe acasă. Acest fapt va fi demonstrat la 3 octombrie, cînd IDIS Viitorul va lansa Indicele Integrării Europene. Da, fiind europeni, ne-am deprins să ne comparăm cu cei din Vest de noi și așteptăm mult mai mult de la reforme decît se reușește. Totuși, cît de sceptici nu am fi, cînd ne comparăm cu astfel de țări din Parteneriatul Estic cum sunt Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia și Ucraina, cred că ne dăm seama de ce pe parcursul unei perioade îndelungate ni s-a spus că sîntem o istorie de succes. Recent, după declarația Președintelui Armeniei despre decizia de a lua o altă orientare de cea europeană în comerțul extern al acestei țări, mai mulți reprezentanți ai societății civile din această țară și-au exprimat dezacordul, cerînd Președintelui de a-și revizui poziția față de Acordul de Liber Schimb cu UE. În aceeași seară aceste persoane, printre care a fost și un reprezentant al TI-Armenia au fost bătuți crunt și au petrecut noaptea la spital. Eu cred că Moldova face mult mai bine la capitolul „democrație”.
Una dintre cele mai grave probleme este corupția. Europa insistă în continuare asupra eliminării corupției drept o condiție de integrare. Ați simțit că s-au făcut deja pași în acest sens?
L.C. Multe s-au făcut, dar și mai multe trebuie de făcut. Sigur, în prezent mass-media ne poate informa mult mai bine asupra unor eventuale cazuri de corupție și aceasta ne face să ne gîndim că fenomenul corupției s-a extins mult. Nu cred că este chiar așa, pentru că atunci cînd este vorba de un sistem, la schimbarea puterii, se schimbă doar capetele – sistemul mai frecvent, rămînînd intangibil. Persoanele implicate în afaceri dubioase se aflau de asupra oricărei puteri, înțelegîndu-se bine și cu guvernarea comuniștilor, și cea din Alianța 1, și cea din Alianța 2, de aceea mi se pare ciudat să văd cu cîtă vehemență liderii politici își condamnă finanțatorii de adineaori. Este important de a nu politiza combaterea corupției, mai ales înaintea alegerilor.
Sunt atâtea cazuri care au tulburat societatea în ultimul timp: atacul asupra MAIB, cedarea netransparentă a BEM, concesionarea dubioasă a Aeroportului. Europenii vor cere socoteală autorităților?
L.C. Cazurile sunt foarte tulburătoare. Sper foarte mult că europenii vor cere socoteală autorităților asupra acestor evenimente, dar sper foarte mult că și Sistemul Intern de Securitate va avea un cuvînt de spus în aceste evenimente. Securitatea bancară este una din componențele securității naționale.
Care sunt avantajele vizitei acestor 28 de ambasadori europeni?
L.C. Pentru mine personal este un mesaj clar – structurile europene ne susțin și mingea este de partea noastră. Depinde de noi dacă putem demonstra că dorim să trăim într-o țară europeană nu doar în sens geografic, dar din punct de vedere al valorilor europene, sî putem demonstra că democrația, transparența și responsabilitatea este caracteristică guvernărilor noastre, că suntem toleranți față de cei care diferă de noi, că posedăm cultură europeană. Trebuie să demonstrăm că dorim ca țara să semneze Acordul de Asociere cu UE și să cerem aceasta și de la guvernanți, și de la structurile UE, dar nu să fim cinici și să punem pariuri dacă se va semna sau nu un astfel de acord.