Liviu Dragnea, CONDAMNAT la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Fraudă la referendum”

Imagine implicită

Dragnea roMinistrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă.

Instanţa a dispus ca lui Liviu Dragnea să îi fie suspendată executarea pedepsei pentru un termen de încercare de trei ani.

Prin aceeaşi decizie, alţi peste 20 de inculpaţi au fost achitaţi.
Instanţa le-a condamnat pe Adriana Vespe şi Daniela Vlăduţ la doi ani de închisoare cu suspendare.
Decizia de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Sentinţa în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt acuzaţi pentru fraude la referendumul din 2012 a fost pronunţată după un an şi jumătate de la începerea judecării cauzei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 22 aprilie discuţiile în dosar.

Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, întrebat ce va face cu funcţiile pe care le deţine în cazul în care decizia îi va fi nefavorabilă, spunea că acestea „nu o să mai fie”.
„Ştiţi foarte bine răspunsul la întrebarea asta. Nu o să mai fie (funcţiile, n.r.). E normal. Să sperăm totuşi că nu o să fie cazul, eu sper să fie o sentinţă bună pentru mine şi pentru adevăr”, declara Dragnea, cu două zile înainte de pronunţarea deciziei instanţei.
Acuzarea a cerut instanţei, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Liviu Dragnea la o pedeapsă cu executare, fără a menţiona şi cuantumul pedepsei.

În ultimul cuvânt în faţa judecătorilor, Liviu Dragnea a spus că, în opinia sa, acuzaţiile care i-au fost aduse „pleacă de la o premisă greşită şi periculoasă pentru România”.
„Nimeni nu va mai îndrăzni să cheme cetăţenii la vot, în vreme ce această prezenţă la vot reprezintă un folos pentru democraţie. Susţin nevinovăţia, am credinţă că acţiunile mele au respectat legile ţării, am adus argumente şi probe pentru a fi achitat”, a afirmat Dragnea, care a precizat că speră să fie achitat.

Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

„Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

De-a lungul procesului, au fost audiaţi, în calitate de martori, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Duşă, fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi mai mulţi coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Sursa:mediafax.ro