Luptă între două episcopii pentru a stăpâni parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Dereneu, Călăraşi
Scandalul din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Dereneu, raionul Călăraşi, a împărţit lumea în două tabere, greu de împăcat. Pentru a stăpâni lăcaşul se luptă două episcopii – Mitropolia Basarabiei şi Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei.
Chiar dacă biserica a trecut în sânul Mitropoliei Basarabiei încă anul trecut, mai mulţi săteni nu acceptă schimbarea şi vor ca slujbele să fie făcute pe vechi. Preotul Florin Marin spune că a primit ameninţări cu moartea.
Sătenii care se împotrivesc aducerii bisericii în subordinea Mitropoliei Basarabiei spun că soarta lăcaşului a fost decisă fără consimţământul oamenilor.
Sătenii spun că nu mai vor ca Florin Marin să fie parohul bisericii lor.
Am încercat să aflăm ce cred alţi locuitori despre conflict. Unii spun că îşi vor parohul înapoi, iar alţii că vor merge la biserică indiferent cine va fi preot.
Primarul satului spune că acest conflict putea fi evitat.
Acest conflict poate fi consumat pe cale juridică, spun reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei.
Cei de la Mitropolia Moldovei nu au niciun dubiu în privinţa parohiei din satul Dereneu.
Duminică, mai mulţi săteni, preoţi, dar şi alte persoane au venit la parohie şi s-au îmbrâncit cu alţi locuitori, care i-au împiedicat să intre în curte. În următoarea zi, broasca uşii de la biserică a fost schimbată. Poliţia din Călăraşi spune că în cazul bisericii din Dereneu nu au fost stabilite elemente ale infracţiunii şi nu a fost iniţiat vreun dosar. Potrivit parohului bisericii, Florin Marin, comunitatea din Dereneu, care anterior aparţinea de Mitropolia Moldovei, a luat decizia de a trece la Mitropolia Basarabiei în august trecut, după consultări cu enoriaşii şi în condiţiile legii. În Republica Moldova, 150 de biserici sunt subordonate Mitropoliei Basarabiei.
Sursa:jurnal.md