INVESTIGAȚIE: Mafia terenurilor din Capitală II: Afacerea “Parcarea” sau cum băieții deștepți pun mâna pe terenuri pentru proiecte imobiliare

Imagine implicită

inv 1Afacerile cu parcări în Chișinău par să fie destul de profitabile, în condițiile în care șoferii găsesc cu greu un loc de staționare, deseori fiind nevoiți să-și lase mașina în locuri  interzise. Cu toate acestea, ținta unora dintre cei care înițiază un astfel de business are iz imobiliar, obţinerea terenului fiind scopul şi nu afacerea cu parcarea maşinelor.

Până nu demult problema parcărilor era tema favorită a edilului capitalei, Dorin Chirtoacă. Acum patru ani, autorităţile locale vorbeau cu optimism despre construcţia parcărilor multietajate. Iar în aprilie 2010, Consiliul municipal a aprobat o schemă ambiţioasă de amplasare, până în anul 2025, a parcărilor multietajate, documentul fiind elaborat de Institutul Municipal de Proiectări “Chişinău-Proiect”.

Încă atunci unii dintre consilieri, printre care comunistul Valeri Pavlov, au declarat că terenurile destinate parcărilor auto erau utilizate contrar destinaţiei, pe unele din ele fiind construite case particulare, oficii sau blocuri de locuit. Astăzi, arhitectul-șef al capitalei, Ion Carpov, crede că acea ideie nu mai este atât de viabilă, întrucât construcţia parcărilor supraetajate nu ar rezolva problema parcării maşinelor în Chişinău.

inv 2Cum funcţionează schema de acaparare a terenurilor proprietate publică

Banii din taxa de parcare sunt un mărunțiș pe lângă milioanele ce se pot scoate dintr-un proiect imobiliar ridicat pe terenul parcării. Asta au urmărite, de fapt, unii oameni de afaceri, care au pus la cale scheme de ocupare a terenului pentru construcţie, fără să treacă printro licitaţie.

Schema de acaparare a terenurilor, aplasate, de regulă, în zonele scumpe ale capitalei, este simplă. Un agent economic încheie un contract de arendă pentru un teren pe care indică că va amenaja un loc de parcare.  Investițiile în parcări aproape că nu se fac, semn că antreprenorul nu are de gând să-și irosească banii pe un lucru care n-o să dureze. Ulterior, prin căi mai puțin legale şi cu abuzuri din partea instanţelor de judecată, acesta obține autorizația de construcție și ridică pe locul parcării blocuri de locuit, oficii şi alte construcţii. Ilegalitățile se comit nu fără girul autorităților locale, responsabile de buna gestionare a proprietății publice.

Mai ieri parcagiu, azi dezvoltator imobiliar

Pe 29 decembrie 2011, cu doar două zile înainte de Revelion, firma ”Cad-Vas” a încheiat un contract de arendă cu autoritatea municipală pentru un teren cu suprafața de 32 de ari, de pe strada Bogdan Voievod din sectorul Râşcani al capitalei.

Aici antreprenorul a amenajat o parcare improvizată şi a desfășurat până la începutul acestui an o activitate ilegală. Șoferii achitau o taxă de până la 20 de lei pe zi și 240 de lei pe lună pentru un loc de parcare, pentru care nu primeau bon fiscal. Acum doi ani, Procuratura sectorului Râşcani a efectuat controale la mai multe parcări ilegale, în urma cărora au întocmit 7 dosare penale. Parcarea de pe strada Bogdan Voievod a fost trecută, însă, cu vederea. „Nu am fost sesizaţi despre vreo activitate ilegală pe strada Bogdan Voievid, de aceea, vă zic, această parcare nu a fost supusă controlului”, explică procurorul sectorului Rîşcani, Igor Popa.

În loc de parcare, blocuri cu 10 și 14 etaje

inv 3În prezent, la această parcare, în locul autoturismelor staţionează escavatoare, care în timpul zilei lucrează de zor la fundația viitorului complex locativ. Acesta va avea două blocuri cu10 etaje și un bloc cu 14 etaje şi vor fi date în exploatare în primul semestru al anului 2016, atunci când expiră și contractul de arendă. Cel puţin asta anunţă panoul informativ suspendat în faţa viitoarei construcţii.

Potrivit experţilor Centrului analitic independent ”Expert-Grup”, după ce va fi ridicat complexul locativ, Primăria va pierde definitiv acest teren. “Acest lucru se reușeșete pentru că autoritatea locală nu duce evidența terenurilor care sunt arendate, care sunt vândute și nici nu are pârghiile necesare pentru a obliga pe cei care încalcă legea să nu mai facă acest lucru. Funcționarii de la primărie pot doar să constate ilegalitatea”, susține expertul economic, Tatiana Savva.

În schimb șeful Direcției Arhitectură și Urbanism, Ion Carpov, dă asigurări că firma își va onora și după anul 2016 plățile. ”Fie vor trebui să prelungească contractul de arendă sau pot să ceară privatizarea lui”, susține Carpov.

A luat un teren de 32 de ari cu aproape 83 de mii de lei

Un simplu calcul arată că  firma ”Cand-Vas” ridică trei blocuri de locuit pe un teren pe care Primăria i l-a cedat, de fapt, cu puțin peste 80 de mii de lei. Suma și așa destul de mică, va  fi achitată în rate, timp de 5 ani. Firma achită pentru arenda terenului peste 16,5 mii de lei pe an. Asta deoarece, un hectar de teren în Chișinău, pentru amenajarea unei parcări, se dă în arendă cu doar 51 700 lei pe an.

Arhitectorul-șef al Capitalei nu a putut, însă, să explice cum a reușit firma ”Cand-Vas” să obțină autorizația de construcție a unui imens complex locativ, pe un teren care a fost dat în arendă pentru amenajarea unei parcări. ”Legea permite ridicarea construcțiilor pe terenuri arendate, iar acea zonă este R6, adică acolo se permite conform planului urbanistic ridicarea unor blocuri de până la 10 etaje”, adaugă Carpov. Amintim că unul dintre cele 3 blocuri va avea, însă, 14 etaje.

L-am contactat telefonic și pe directorului firmei ”Cand-Vas”, Dumitru Candîba, ca să ne explice cum o firmă cu un venit declarat de 35 de mii de lei pe an și care are ca și domeniu de activitate, potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, ”servicii de păstrare a mijloacelor de transport personale” să devină peste noapte mare dezvoltator imobiliar. ”Cine v-a spus de blocuri? Acolo parcare va fi, multietajată”, susține Candîba.

Altceva acesta indică pe panoul informativ de la intrarea pe terenul îngrădit al viitorului complex locativ. Aici este menționat că beneficiar, dar și antreprenor general este firma ”Cand-Vas”. Potrivit anunțurilor imobiliare, un apartament cu două camere cu suprafața de 76 de metri pătrați se vinde cu 50 de mii de euro. Reprezentantul unei agenții imobiliare  care se ocupă de vânzarea apartamentelor în noul complex locativ, ne-a spus, însă, că blocul este ridicat de firma de construcţii ”Lagmar Impex” care indică acest complex imobiliar şi pe site-ul său oficial la ”proiecte în derulare”.

Totodată, sediul firmei ”Cand-Vas” este în clădirea administrativă a companiei de construcții ”Lagmar impex”, de pe strada Socoleni.

Teren cedat ca monedă de schimb

Trenul de pe strada Bogdan Voievod a fost obţinut de firma „Cand-Vas” după ce s-a adresat în instanţa de judecată, cerând să-i fie atribuit acest lot în schimbul celui  de pe strada Nicolae Testimiţeanu, amplasat lângă Spitalul Republican. Astfel, firma ar fi încercat să soluţioneze un conflict mai vechi cu conducerea Spitalului Republican, care ar fi vrut să amenajeze aici o parcare pentru angajaţii şi pacienţii instituţiei. ”În cazul dat, lipsește temeiul juridic pentru care firma cere atribuirea terenului. Iar cel mai grav este că instanța de judecată dă câștig de cauză firmei și obligă autoritatea locală să-i cedeze lotul solicitat, ceea ce  este un abuz din partea judecătorului care a luat o astfel de decizie”, Savva.

Mai exact, „Cand-Vas” a obţinut două decizii de judecată care obligă Consiliul municipal să-i dea în arendă terenul solicitat. În acest caz, ca și în multe altele, funcționarii execută fără să crâcnească. ”Ei vin la mine cu titlu executoriu. Dacă nu îl pun în aplicare risc dosar penal. Mai des nu vreau să-mi pun semnătura, dar ce să fac?”, se apără Carpov.

Cine sunt judecătorii care au permis abuzul?

Una dintre decizii a fost emisă în data de 17 august 2011 de judecătoarea Curţii de Apel Nelea Budăi şi alta – în data de 2 decembrie de o altă judecătoare a Curţii de Apel, Domnica Manole. Ultima decizie este irevocabilă, ceea ce înseamnă că, de fapt, juriștii de la primărie nu s-au obosit să atace decizie la Curtea Supremă de Justiție, cedând fără luptă un bun comun al locuitorilor capitalei. ”Primăria pierde zilnic astfel de loturi de teren, pentru că departamentul juridic nu-și face bine treaba”, explică Nicolae Crăciun, fostul șef al Direcției funciare.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice a scris anterior că  Nelea Budăi locuieşte într-o casă cu trei etaje şi mansardă din sectorul Buiucani al capitalei. În declaraţia de venit, judecătoarea a indicat că locuinţa sa are o suprafaţă totală de 344 metri pătraţi.  Cealaltă judecătoare, Domnica Manole, deţine portrivid declaraţiei sale de avere, 12 maşini. Ambele au un salariu lunar de aproximativ  7 mii de lei.

Parcarea cu năbădăi de lângă Spitalul Republican

În aprilie 2004, „Cand-Vas” a luat în arendă  un teren cu suprafaţa de aproape jumătate de hectar, aplasat pe strada Testimiţeau 29/5, lângă Spitalul Republian pentru amenajarea unei parcări. Deşi contractul de arendă a expirat în aprilie 2009, firma continuă şi în prezent să folosească acest teren pentru parcarea sa, încasând câte 7 lei de la fiecare şofer care îşi lasă aici maşina.

În tot acest timp, interes pentru acest teren a manifestat şi conducerea Spitalului Republican care susţine că are nevoie de o parcare pentru angajaţii şi pacienţii săi, asta chiar dacă Spitalul dispune de o parcare la subsolul clădirii.

La începutul acestui an, terenul a fost scos la licitaţie de către Primăria municipiului Chişinău şi a fost vândut firmei „D&D Companie”, care a achitat pentru acesta 1,15 milioane de lei, deşi lotul are o valoare cadastrală de peste 5 milioane de lei, potrivit unei evaluări efectuate în 2009. Potrivit experţilor imobiliari, în prezent acest teren poate fi vândut pe piaţă cu 10-15 milioane de lei.

Firma ”D&D Companie” care a câştigat licitaţia şi care urmează să construiască aici parcarea multietajată, este puţin cunoscută pe piaţa imobiliară din Chişinău. A fost fondată anul trecut, în mai 2013, de Ivan şi Lidia Andrienco din Stăuceni.  Pe site-ul său oficial antreprenorul anunţă că a ridicat complexul imobiliar de pe strada Testemiţanu, în imediata apropiere a viitoarei parcări multietajate. Blocurile au fost construite, însă, de firma ”Dansicons”, condusă de consilierul liberal de Chişinău Iurie Dîrda. Complexul locativ are o suprafaţă impresionantă, dar nu dispune de parcare. De aici și interesul firmei de a construi o parcare multietajată.

inv 4De 5 ani administrează ilegal parcarea

La această licitație firma ”Cand-Vas” nu a participat. ”Nu aveam bani”, ne spune directorul firmei, care a evitat să răspundă la întrebarea, de ce firma sa administrează parcarea fără să aibă un drept asupra terenului din 2009, atunci când a expirat contractul de arendă. L-am rugat să explice și cum de a fost lăsat să administreze parcarea de pe lotul de teren de lângă Spitalul Republican și după ce Primăria i-a dat în schimbul acestui teren, pe cel de pe strada Bogdan Vopievod, Dumitru Candîba a răspuns scurt: ”Văd că știți multe. De ce m-ați mai sunat?”, după care a închis telefonul.

Nici reprezentantul firmei ”D&D Companie”, care a cumpărat terenul de lângă Spitalul Republican nu au fost mai explicit.”Nu știu prea multe detalii despre acest lucru. Lăsați-ne un număr de telefon și vom reveni cu detalii”, ne-a spus managerul de vânzări care a refuzat să ne facă legătura cu directorul firmei.

Din 19 aprilie 2014, acest teren este pus sub sechestru. Deși nu a vrut să ne spună ce a stat la baza aplicării sechestrului, executorul judecătoresc, Olga Ciubotaru, a dat de înțeles că ar fi vorba de interesul pe care îl are conducerea Spitalului Republican pentru acest lot, care de mai mulți ani cere alocarea acestui teren în instanța de judecată.

Parcări transformate peste noapte în terenuri pentru construcții

Cazul investigat de noi nu este singurul în capitală. Pe strada Valea Crucii pe terenul unei foste parcări administrate cândva de Uniunea Conducătorilor Auto din Moldova am găsit în loc de parcare, așa cum prevede contractul de arendă, fundația surpată a unui bloc. Se vede că această construcție este abandonată. Cu toate acestea, ea și-a îndeplinit ”rolul”. Organizația a reușit să privatizeze în 2011 terenul la un preț nominal, de 10 ori mai mic decât prețul de piață, estimat de experții imobiliari.

Potrivit datelor de la Cadastru, terenul este înregistrat cu două numere cadastrale, fiind format din două loturi alăturate. Aici, potrivit actelor oficiale sun 3 construcții nefinistae cu suprafața totală de aproape 1000 de metri pătrați. În schimb terenul privatizat, ca teren aferent construcțiilor proprietate privată are o supărafață de cinci ori mai mare și măsoară peste 5 mii de metri pătrați.

Uniunea Conducătorilor Auto din Moldova a vândut la începutul acestui an acest teren firmei de construcții ”Luxori Imobil”, cu sediul în satul Mereni, raionul Anenii Noi. Potrivit funcționarilor de la primăria, firma a obținut autorizație de construcție a unei parcări multietajate, după ce anterior o altă firmă, ”Camelon-Cons”, obținuse aici autorizație pentru construcția unui bloc locativ. Părțile au încheiat atunci un contract de societate civila, prin care firma ”Camelon-Cons” se obligase să ridice construcția. Construcția așa și nu a fost ridicată. În schimb, Uniunea Conducătorilor Auto a privatizat terenul în februarie 2011, pe care doar după o lună de la privatizare l-a vândut firmei din satul Mereni.

Firma ”Luxori-Imobil”, se pare, nu s-a mulțumit cu cei 0,5 hectare de teren în capitală și a cerut la primăria municipiului Chișinău să-i vânda aici încă un lot cu suprafața de 0,062 hecatre contra sumei de 304 mii lei firma și/a motivat cererea spunând că are nevoie de acest teren suplimentar pentru consolidarea pantei de la marginea terenului pe care îl deține. În data de 3 iunie 2014 Consiliul municipal a aprobat cererea firmei și a înstrăinat acest teren, ca și multe altele fără să organizeze licitație.

Mafia terenurilor din capitală nu are limită

De această părere sunt experții Centrului independent ”Expert-Grup”, care au realizat un studiu la acest subiect. Datele acumulate de experți arată că municipalitatea a piedtut în ultimii cinci ani peste un miliard de lei din cauza gestionării frauduloase a patrimoniului public. Doar în anii 2010-2014, au fost ocupate ilegal 300 de hectare de teren, iar bugetul municipal a suportat pierderi de cel puțin 500 milioane de lei, se mai arată în raport.

”Este clar că s-au comis ilegalități, nu însă fără aprobarea mai mult sau mai puțin tacită a responsabililor de la Primărie. Mă întreb ce face primarul? Pe de altă parte, sunt abuzuri și din partea judecătorilor care iau decizii ilegale, dar și a persoanelor care pun în aplicare astfel de scheme”, susține expertul economic, Tatiana Savva.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei “Jurnaliştii pentru transparenţă în gestionarea fondurilor publice” desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

sursa: anticoruptie.md