Maia Sandu, despre protestul de mâine: 6 septembrie ar putea deveni un moment de răscruce pentru Republica Moldova

Imagine implicită

maia sanduProtestul din 6 septembrie ar putea deveni un moment de răscruce pentru Republica Moldova. Această zi va fi un act de naştere a unei conştiinţe civice este evenimentul prin care oamenii înţeleg că puterea stă în ei înşişi. O spune fostul ministru al Educaţiei, Maia Sandu.Totodată, fostul ministru al Educaţiei spune că actuala guvernare, prin concertele pe care le organizează, denigrează încercările de constituire a unei societăţi civile.În acest context, Maia Sandu îndeamnă toţi oamenii să fie uniţi şi să fie alături de Republica Moldova, care este la o răscruce, precizând că elita politică se tem de mulţimea cetăţenilor uniţi sub o singura conştiinţă. Redăm integral mesajul transmit de Maia Sandu: În momentele foarte importante ale unei ţări, se spune că ţara este la o răscruce. Aş vrea să putem spune că Moldova este la o răscruce de drumuri, dar mă tem ca nu ar fi tocmai adevărat. Dacă oamenii acestei ţări ar avea o alternativă, ţara ar avea mult mai mult decât aparenţa unei democraţii.nDacă oamenii ar putea alege o cale sau alta, statul nostru ar fi o democraţie funcţională. Nu e prima oară când vă spun că NU este aşa. Vedeţi cu toţii că statul nostru este captiv structurilor oligarhice. Cu extrem de puţine excepţii, sfera politică a Moldovei este arena unui joc de putere între persoane care dispun de resursele ţării aşa cum doresc. Această stare de fapt, conform căreia cei aflaţi la putere nu-i reprezintă, ci dispun de cei care îi aleg, răpeşte viitorul ţării şi, desigur, prezentul. În fiecare moment, clipă de clipă, moldovenii sunt lipsiţi de posibilitatea alegerii. Ne sunt răpite răscrucile.De la politica oligarhizată a Moldovei nu mai putem aştepta să ne dea posibilitatea alegerii. Mai mult, am văzut foarte bine în ultimul timp cum eforturile făcute, cu bune rezultate, într-un domeniu se pot duce de râpă dacă instituţiile ţării nu se sprijină reciproc şi dacă nu sunt mai departe sprijinite de un proces democratic. Cu sentimentul din ce în ce mai puternic al lipsei de alegere ne putem resemna cu toţii, încet-încet, dacă nu cumva decidem cu toţii să devenim noi înşine alternativa de care avem nevoie. Unul dintre motivele resemnării noastre derivă din faptul că cei care doresc binele acestei ţări nu sunt împreună. Marea majoritate a locuitorilor Moldovei vrea o schimbare, vrea un viitor bun, dar fiecare om este izolat, cu dorinţele şi speranţele lui, de ceilalţi. Cei care doresc binele Moldovei nu au o conştiinţă comună. Altfel spus, nu suntem o societate civilă; şi până nu vom deveni membri ai unei societăţi civile, nu suntem cetăţeni în adevăratul sens al cuvântului, ci simpli locuitori ai ţării.Politica nu este singurul mod de a da glas unui întreg popor. Nu este singura cale de organizare a dorinţelor şi speranţelor oamenilor. Dimpotrivă, fără societate civilă, politica nu se poate decât preface că reprezintă poporul. Numai societatea civilă poate pune politica pe direcţia bună. Politicienii nu pot să nu ţină cont de societatea civilă, care este prima voce a poporului. De indivizi izolaţi unii de alţii le pasă prea puţin. Autoritatea şi buna credinţă a societăţii civile sunt mult mai credibile tocmai pentru că societatea civilă nu este angajată în jocul politic. Cei care denigrează încercările de constituire a unei societăţi civile sunt tot diverşi politicieni. Şi le denigrează pentru că se tem de mulţimea cetăţenilor uniţi sub o singura conştiinţă, o unitate care va deveni mai puternică chiar decât ei. Dacă nu s-ar teme, nu ar organiza un mega-concert gratuit ca diversiune la mitingul din 6 septembrie.Moldova nu este încă la o răscruce de drumuri. Dar momentul de răscruce poate avea loc mâine şi cu prilejul eventualelor adunări viitoare, dacă participanţii vor fi suficient de mulţi, astfel încât o conştiinţă civică să se nască şi să dureze. Actul de naştere a unei conştiinţe civice este evenimentul prin care oamenii înţeleg că puterea stă în ei înşişi.

Sursa:jurnal.md