Maia Sandu lansează critici dure la adresa lui Alexandru Tănase, după comentariul pe marginea discuției telefonice avute cu Veaceslav Platon

Imagine implicită

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, îl critică pe ministrul Justiției, Alexandru Tănase, după reacția avută la înregistrarea convorbirii telefonice dintre el și controversatul om de afaceri, condamnat în dosarul fraudei de la Banca de Economii, Veaceslav Platon, difuzată ieri de Jurnal TV. Aceasta a criticat în termeni duri argumentele invocate de ministru.

„Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, deranjat că în spațiul public a apărut înregistrarea unei discuții telefonice dintre el și Veaceslav Platon, ultimul fiind cunoscut pentru rolul pe care l-a avut în spălarea de miliarde de dolari prin băncile și judecătoriile moldovenești, ne spune cu ipocrizie că tocmai de aceasta ar fi venit la minister – să ne apere de interceptări ilegale şi să nu permită să fim jefuiți sau arestați pe nedrept”, a reacționat Maia Sandu.

„Cum poți să spui asta, venind să lucrezi pentru un individ corupt, recunoscut pentru preluarea ilicită a afacerilor, care deschide dosare oricui vrea el, care foloseşte împotriva adversarilor şantajul, ameninţările şi care ne violează zilnic intimitatea, prin interceptări, filmări şi ascultări ilegale, aruncate mereu în spațiul public? Când vii să lucrezi pentru un asemenea regim, o faci doar pentru a-l consolida”, se mai arată în reacția lideri PAS.

Într-o înregistrare audio publicată de Jurnal TV, Alexandru Tănase și Veaceslav Platon îşi spun, pe un ton cordial, simplu, – Saşa şi Slava. Din conţinutul discuţiei rezultă că aceasta avea loc pe când Tănase era şef la Curtea Constituţionala, înainte de arestarea şi condamnarea lui Platon. Platon pare să-i ceară o favoare, deşi nu e clar ce anume, iar Tănase îi spune că a-i împlini doleanţa ar însemna curată sinucidere.

Veaceslav Platon a spus în cadrul convorbirii cu Alexandru Tănase că Dorin Drăguțanu, fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a participat la furtul miliardului. Veaceslav Platon spune că are dovezi concrete.

De asemenea, omul de afaceri spune că nimeni nu caută banii furați. „După ce vor veni procurori normali și vor vedea ce au făcut acești băieți, se vor apuca de cap. Pentru că ei nu au făcut nimic”, a spus Veaceslav Platon.

Omul de afaceri spune că a vândut acțiunile Victoriabank pe față lui Ilan Șor, dar beneficiarul era Vladimir Plahotniuc. În opinia lui, ceea ce s-a întâmplat în bănci nu putea avea loc fără implicarea politicienilor.

Sursa:cotidianul.md