„Când Andrian Candu, isterizat, vine cu astfel de calificative în adresa mea sau a PAS, poți doar să constați cât de slabi și lipsiți de orice credibilitate au devenit. Limbajul său violent arată că, după alegeri, PD își propune să guverneze alături de Dodon și Șor, la adresa cărora nu prea are critici”, susține liderul PAS.

 „Însă oamenii văd că așa-numitele lor proiecte – protejarea ucigașilor, demolări cu carul la mijloc de noapte, vinderea cetățeniei pe ascuns unor oameni cu trecut dubios, tergiversarea dosarului Șor pentru a-l lăsa sa cheltuie banii furați, niciun bănuț întors din miliardul dispărut, Arena Națională și câte și mai câte – sunt niște „inițiative” făcute împotriva cetățenilor și a statului, doar în interesul propriului buzunar”, a declarat Maia Sandu.

Mai mult, liderul PAS susține că „noi, cetățenii onești ai acestei țări, suntem în război direct cu corupții, indiferent dacă aceștia sunt din PD, PSRM sau alte partide-marionetă. Cei de la guvernare știu că năruirea lor nu mai poate fi oprită, că noi reprezentăm un pericol real la adresa confortului și libertății lor, de aceea devin tot mai isterici, iar metodele lor devin tot mai mârșave”.

„Răbdarea oamenilor are însă o limită. În toamnă, vom pune punct batjocurii și vom câștiga, alături de toți cetățenii, acest război cu hoția și minciuna”, a conchis liderul PAS.

Sursa:jurnal.md