Maia Sandu neagă cu vehemenţă speculaţiile apărute în presă: „Niciodată nu m-am întâlnit şi nici nu am vorbit cu Plahotniuc”
Maia Sandu neagă informaţiile tirajate de unele instituţii mass-media despre faptul că s-ar fi întâlnit aseară cu oligarhul Vladimir Plahotniuc. Candidatul susţinut de forţele antioligarhice afirmă că niciodată nu a avut vreo întrevedere cu prim-vicepreşedintele PD şi nici nu a discutat cu acesta.
„Este fals că m-aş fi întâlnit ieri cu Plahotniuc. Nu am vorbit niciodată cu el”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferinţe de presă.
„Vă spun cu toată responsabilitatea şi vă rog să reflectaţi lucrurile astfel”, s-a adresat jurnaliştilor candidatul susţinut de PPDA şi PLDM.
Precizăm că, după anunţul lui Marian Lupu de a se retrage din cursa prezidenţială, mai mulţi experţi şi lideri de opinie au declarat că, în următoarele zile, vor urma mai multe încercări de a o compromite pe Maia Sandu şi de a o asocia cu oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Potrivit experţilor, PD a înţeles în ultimele zile înainte de alegeri că, în ciuda fraudării scrutinului, dar şi a milioanelor de lei cheltuite pentru agitaţia electorală, avea ca rezultat doar o înfrângere ruşinoasă a candidatului său oficial. În schimb, o retragere şi o susţinere falsă pentru Maia Sandu ar compromite-o pe aceasta şi l-ar ajuta pe Igor Dodon.
Sursa:jurnal.md