Maia Sandu solicită să fie audiată într-o ședință publică în cazul „Open Dialog”

Imagine implicită

Maia Sandu, urmează a fi auditată în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune în politica internă a Republicii Moldova a Fundației ”Open Dialog”. Organizația ar fi finanțat deplasările liderilor PAS și Platformei DA la instituțiile europene, cum ar fi Parlamentul European și Consiliul Europei.

Prima ședință de audieri a avut loc cu ușile închise, în acest sens, Maia Sandu a solicitat să fie chemată într-o ședinţă publică și refuză să ofere declarații în fața comisiei în cadrul unei ședințe închise.

Potrivit liderei PAS, prin ședințele închise „Parlamentul nu este interesat nici să afle adevărul, nici să asigure dreptul oamenilor la informare”.

„Dacă parlamentarii ar fi interesați de adevăr, ar organiza audieri publice, cu prezența presei, așa încât cetățenii Republicii Moldova să fie informați plenar. Minciunile lansate premeditat în public despre finanțarea PAS, inclusiv de către deputați în Parlamentul Republicii Moldova, trebuie deconspirate tot în Parlament și tot public, pentru că oamenii au dreptul să afle adevărul.

Solicit să fiu chemată într-o ședinţă publică, pentru a mă adresa tuturor cetățenilor, dar nu într-o ședinţă închisă, în fața unei comisii compuse din reprezentanți loiali ai regimului Plahotniuc-Dodon”, scrie Maia Sandu într-o postare pe facebook.

Următoarele audieri vor avea loc luni, 12 noiembrie.

UNIMEDIA amintește că vineri, 2 noimebrie, au avut loc primele audieri în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune în politica internă a Republicii Moldova a Fundației ”Open Dialog”. Potrivit Comisiei, mai multe ONG-uri din străinătate au desfășurat activități ce ar putea fi neconforme cu legile moldovenești.

Activitatea Comisiei parlamentare va continua audierile cu reprezentanții unor organizații care figurează în informațiile furnizate de instituții, dar vor fi invitați și reprezentanți ai societății civile.

Amintim că președinta fundației „Open Dialog” Ludmila Kozlovska a negat faptul că a finanțat partidele de opoziție din Republica Moldova. Kozlovska a spus că Plahotniuc a început o campanie de denigrare a companiei „Open Dialog”, din acest motiv, cetățenii au început să audă mai des această denumire.

În același context, reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr au adresat o scrisoare deschisă deputatului PD Igor Vremea, președinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Fundaţiei Open Dialog, și președintei CEC, Alina Rusu.

În scrisoare se spune că Platforma DA nu a fost finanțată, nu i-au fost prestate servicii cu titlu gratuit şi nu a fost susținută material sau în alt mod contrar dispozițiilor legale. Mai mult, Platforma DA spune că nu a fost „niciodată finanțată din afara țării, spre deosebire de Partidul Democrat, PSRM, Partidul Șor etc, care profită din plin de finanțări ilegale, inclusiv din bani obținuți ilicit”.

Și Partidul Acțiune și Solidaritate spune că Partidul Democrat creează „impedimente enorme pentru partidele politice care sunt finanţate corect şi transparent”.

După votarea unui amendament propus de un deputat PD, finanţarea formaţiunile politice riscă să fie blocată timp de o lună, spune conducerea PAS, care califică modificarea legislativă drept un abuz grav.

În același timp, președintele Comisiei Igor Vremea spune că a înaintat o serie de demersuri autorităților și partidelor politice, solicitând informația necesară.

„Informațiile primite oficial de la instituții, la această etapă, relevă o serie de aspecte importante pentru ancheta comisiei, de aceea am decis să invităm instituțiile pentru a discuta pe marginea informațiilor furnizate. De asemenea, urmează să fie audiați și reprezentanții organizațiilor vizate de legături cu Fundația «Open Dialog», în așa fel încât comisia de anchetă să aibă o imagine completă asupra situației și să poată elabora un raport cât mai complex și echilibrat, pe care să-l prezinte în plenul Parlamentului”, a menționat Președintele Comisiei de anchetă, Igor Vremea.

Sursa:unimedia.info