Lista de semnături, depusă de doamna Becali la cancelarie, conţine doar 60.000 de nume şi CNP-uri. Nu o putem defini drept o “petiţie naţională”. Apoi, nici înşiruirea de motive cu impact emoţional, pentru care principiul legal ar trebui trecut în plan “secund”, nu este una foarte mişcător-naţionalistă. Ba, dimpotrivă! Câteva voci au răspuns imediat şi implacabil argumentaţiei speculative potrivit căreia “Dacă pentru Gică Popescu se poate, de ce să nu se poată şi pentru Gigi Becali?!”. “Cu Gică Popescu e cu totul altceva!” au replicat vocile.

Cum adică, “e altceva”?! Pentru ce principiile unui stat de drept, care, în mod normal, ar trebui să genereze funcţionarea societăţii precum aceea a unui ceas elveţian, să fie luate “mai în uşor” în cazul lui Popescu, iar în cazul lui Becali, nu? Adică de ce e mai penetrant, mai vertical, mai verosimil un “Free Gică!”, iar un “Free Gigi!” să însemne doar un şpiţ în peluză?!

Ba, dacă e să lăsăm principiile legale la o parte şi să acţionăm pătimaş şi pasional, eu cred că majoritatea celor condamnaţi în “Dosarul transferurilor” plus Gigi Becali ar trebui avuţi în vedere pentru graţiere.

Fără Becali, Copos şi Borcea, fotbalul româneasc ar fi jucat, poate, şi astăzi la matineele competiţiilor europene. Greu am fi ajuns în situaţia de a ne distruge mobilele prin case, de a ne arunca televizoarele de emoţie şi supărare, urmărind un sfert de finală “UEFA Cup”, absolut românesc, urmat de o semifinală, în aceeaşi competiţie, în care românii pierdeau în prelungiri. Atunci nu a cântat imnul şi pentru finanţatorii care au scos fotbalul românesc din rahat, vorba lui Mitică Dragomir?! Nu au contat şi ei, pentru Europa?

Apoi, impresarii, agenţii, fraţii Becali, Giovani, aşa cum a fost el, mafiot sau nu, cu legături pe sistem, n-au făcut nimic pentru ţară? Dar n-au fost ei aceia care, prin talent şi persuasiune, au dus în diviziile europene de top fotbalişti români care au devenit adevărate “bombe pe generic”, cum ar fi spus “Nea Vanea” Chirilă? Nu sunt ei aceia, datorită cărora, talente autentice, de la Hagi şi Popescu, la Mutu, Chivu şi Chiricheş, au ajuns idolii lumii fotbalistice? Ce ar fi fost toţi aceştia fără ei? Ce ar fi fost fotbalul naţional şi internaţional fără ei?

Vedeţi cum ne lăsăm luaţi de val? Vedeţi cât de subiectivi şi nedrepţi suntem în acest context al manifestării emoţiei fruste? Cum îi uităm pe unii şi ne luptăm doar pentru alţii?

Păi, în aceste condiţii, în care ne vine să-i graţiem pe toţi, din patriotism, nu e mai bine, spre a nu păcătui faţă de nimeni – din dragoste, interese politice sau subiectivism -, să lăsăm principiile legale să guverneze statul de drept?

Altfel, eu zic că singurul care ar putea fi graţiat, potrivit cutumelor – dar care nu are “valoare politică” – e “Tata Jean” Pădureanu. E nedrept să mori în puşcărie dacă nu eşti condamnat pe viaţă. Chiar dacă eşti tu inventatorul “cooperativei”.

sursa: gandul.info