Acest text este radiografia unei manipulări de presă lansată de dincolo de Prut şi devenită deja iritantă prin persistenţă şi intensitate. Se încearcă acreditarea ideii că acolo ar exista un război fără rest şi fără prizonieri între guvern şi preşedinţie de tipul confruntării între Vest şi Est, Bine şi Rău, „cei buni“ şi „cei răi“.

Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Evident, este o minciună, despre care am mai scris în aceste pagini.

Nu pentru asta am revenit însă asupra chestiunii. Ci pentru a atrage atenţia, în primul rând presei şi a comunicatorilor de la Bucureşti, asupra capcanelor în care au căzut şi pot să cadă cu nonşalanţă. E limpede că R. Moldova nu este un subiect în România, de unde şi o tratare superficială a ceea ce se petrece acolo. Manipulatorii de la Chişinău ştiu asta şi forţează lucrurile. Dar asta nu e o scuză. Graba cu care presa mare din România preia şi livrează publicului discursuri distorsionante devine îngrijorătoare.

Cel mai recent episod al acestei telenovele fără sfârşit s-a consumat ieri, 17 octombrie 2017.

DACĂ DECIZIA CURŢII NU EXISTA, AR FI TREBUIT INVENTATĂ

Curtea Constituţională a Republicii Moldova FOTO constcourt.md

Pe 17 octombrie 2017, Curtea Constituţională din R. Moldova a dat o decizie surprinzătoare, la solicitarea guvernului de a se pronunţe asupra acţiunilor Parlamentului şi ale premierului RM în cazul în care Preşedintele refuză numirea în funcţie a unui ministru sau a unei premier propus de majoritate – respectiv care ar fi soluţia pentru evitarea unui posibil blocaj instituţional.

CC a decis că, în acest caz:

„Refuzul preşedintelui de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţia (atribuţiile) în cauză şi justifică instituirea interimatului funcţiei, care se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de premier, pentru exercitarea acestei (acestor) obligaţiuni constituţionale a Preşedintelui“.

În traducere liberă, dacă preşedintele refuză numirea unui ministru sau chiar a unui premier propuşi de majoritate, se constată vacanţa funcţiei şi, după sesizarea CC pentru fiecare caz în parte, atribuţiile prezidenţiale trec la preşedintelui parlamentului sau la premier care pot numi nestingherite persoanele respective. Aici este esenţa şi noutatea deciziei CC.

Ce rezultă de aici? Un lucru fundamental pentru viitorul politic al republicii. Mai concret, că disputa de tip Tom şi Jerry între Plahotniuc şi Dodon continuă. Cei doi sunt şi vor fi în continuare într-un război în care nimeni nu păţeşte nimic! Surprinzător, decizia CC îi salvează pe amândoi. Igor Dodon poate face ce vrea, inclusiv să se ducă cu confruntarea cu guvernul până în pânzele albe, să nu cedeze şi să îşi rupă cămaşa de pe el, în direct, de pe ecranele televiziunilor (controlate de Vladimir Plahotniuc!) în refuzul său de a numi miniştrii. Se va întâmpla ceva pe fond? Evident, nimic. Vladimir Plahotniuc, adică guvernarea, nu va suferi deloc – conform deciziei CC, majoritatea poate să îi suspende temporar atribuţiile şi să numească urgent un înlocuitor. Toată lumea e fericită! Igor Dodon va raporta Kremlinului şi alegătorilor săi că a luptat din greu, ca un erou, dar nu se poate opune Marii Conspiraţii. Iar Partidul Democrat va spune la Bucureşti (că la Bruxelles şi Washington nu îi mai crede nimeni) că luptă din greu cu omul Moscovei şi a lui Putin, dar că nu îl suspendă, totuşi, din moment ce CC i-a pus la dispoziţie un instrument prin care să îl oculteze.

V-aţi prins? Lupta nemiloasă continuă, dar, în final, nimeni nu păţeşte nimic. În realitate, din Marea Conspiraţiei fac parte cu toţii.

PRESA DE LA BUCUREŞTI A ÎNGHIŢIT MOMEALA

Urmând indicaţiile presei de la Chişinău, unele manipulatorii, altele simplu superficiale, presa de la Bucureşti nu a citit nici măcar pe diagonală textul deciziei. Presa de la Chişinău, cel puţin o parte a ei, comunică ştiind foarte bine şi graba presei de la Bucureşti (cel puţin a unei părţi a acesteia) în raport cu RM şi faptul că niciodată aceasta nu va reveni asupra ştirii deja lansate. Aşa că, începând cu ora 17.00 a zilei de ieri, 17 noiembrie, s-a lansat insidios ideea că decizia CC este despre suspendarea lui Igor Dodon şi numai despre asta. Presa de la Bucureşti a prins din zbor mesajul şi, plecând de la ideea preconcepută ca la Chişinău Binele (guvernarea) se luptă cu Răul (preşedinţia) a scris, victorios şi la unison, aproape, că decizia CC nu îi permite lui Dodon să refuze numirile ministeriale şi, pe cale de consecinţă, admite suspendarea lui Igor Dodon.

Ce victorie a obţinut tabăra „europeană“ de la guvernare! Cum l-au pus cu botul pe labe pe maleficul preşedinte! Şi a urmat un tablou în care Igor Dodon se agită furibund, face spume la gură şi se zvârcoleşte rănit de moarte sub asaltul democraţilor pro-europeni care îi pot acum da preşedintelui pro-rus, lovitura de graţie!

După cum am văzut, o copilărie. În realitate, decizia de ieri a CC nu are legătură cu posibilitatea sau nu a preşedintelui moldovean de a refuz a numirile în guvern, chestiune tranşată deja în urma Hotărârii CC din 24 ianuarie 2017. Se referă la consecinţele refuzului repetat. Decizia de ieri va genera cu totul şi cu totul alte efecte, nu împotriva lui Igor Dodon, ci extrem de favorabile pentru menţinerea intactă a domniei Binomului în R. Moldova.

Dacă decizia din 17 noiembrie a CC de la Chişinău nu exista, ea ar fi trebuit – din perspectiva Binomului – inventată.

IGOR DODON NU PRONUNŢĂ NUMELE LUI VLADIMIR PLAHOTNIUC

Niciunde nu s-a văzut mai bine această atmosferă de Tom şi Jerry pe care am sugerat-o mai sus decât în conferinţa de presă de 10 minute a preşedintelui Dodon imediat după anunţarea deciziei. Au fost evidente, din cele prezentate de „oprimatul“ preşedinte, câteva lucruri:

• Igor Dodon ştia despre ce urma să se decidă la CC şi avea pregătite din timp reacţiile. S-a străduit să pară surprins, să fie dur, radical, indignat – nu i-a ieşit deloc pentru că nu a fost, în realitate, nimic din toate astea. Totul a avut aerul unei înscenări patetice.
• Pe timpul intervenţiei, „indignatul“ preşedinte care vorbea – complet necredibil – despre revoluţie, sânge şi confruntare, nu a rostit niciodată numele Zeului atotputernic, respectiv a liderului PD, Vladimir Plahotniuc. Adică tocmai a celui cu care – aşa sună naraţiunea oficială – se confruntă „pe viaţă şi pe moarte“! Precum celebrul personaj sovietic, tristul preşedinte moldovean are o părere, dar nu e de acord cu ea! Singurele sale ţinte identificate explicit în discurs au fost locotenenţii Zeului nerostit: premierul Filip şi speakerul Adrian Candu. Război, război, dar, totuşi, precum în nemuritorul Caragiale – cu voie de la Poliţie…
• Igor Dodon a mimat revolta ca şi alte dăţi când juca în piese regizate de alţii. Brusc, urmărindu-l, îţi veneau în minte tăcerile sale surprinzătoare în cazul neparticipării sale la reuniunea ONU, pentru că, chipurile, guvernul i-ar fi blocat deplasarea. Cum i-au blocat-o? Nu se ştie. L-aţi auzit făcând din asta o dezbatere publică, o tragedie politică „naţională“? Evident, nu. Pentru că era evident şi atunci ca şi acum că partitura sa era deja scrisă: nu e consacrată Vestului unde trebui să joace oamenii lui Vlad Plahotniuc, el este bun pentru Est. La fel s-a petrecut şi în cazul trimiterii de soldaţi moldoveni la antrenamente alături de soldaţi NATO. O dispută de ochii lumii, o furtună într-un pahar cu apă.
• Culmea acestei reacţii mimate a lui Igor Dodon a fost în momentul în care a anticipat întrebarea care era pe buzele tuturor celor care nu au înţeles mecanismele funcţionării Binomului moldovenesc: „voi vreţi să scot lumea în stradă?… eu scot lumea în stradă când voi considera oportun!“. Aţi înţeles? Igor Dodon suferă fără măsură de ce îi fac democraţii lui Plahotniuc, care manipulează CC, încalcă legea, vor să îl măture de pe scena politică – dar, de atâta indignare, nici măcar nu pronunţă public numele „călăului“ său, nici nu protestează mai mult de 10 minute (atât a durat totul) şi nici nu scoate lumea în stradă! Nu face, de fapt, nimic. Doar enunţă, retoric, ca un patefon cu un disc stricat, obiective pe care ştie şi el că nu le obţine niciodată: „anticipate şi stat prezidenţial“. În loc să scoată lumea în stradă, Igor Dodon face filosofie şi teorie politică.

DOMNIA BINOMULUI ÎN REPUBLICA DUBLETELOR

Decizia CC şi reacţia la aceasta au devenit o veritabilă hârtie de turnesol pentru funcţionarea politicului din RM. Ideile de mai jos sunt concluziile acestei zile, parte a unui joc mai amplu dar, din păcate, foarte coerent:

• Ideea de luptă între preşedinţie şi guvern era de mult ridicolă. Este acum şi mai explicit jocul la două capete pe care RM îl duce prin binomul Plahotniuc-Dodon aflat la conducere;
• Spectrul politic din R. Moldova devine tot mai clar: este împărţit între cei care sunt cu binomul Plahotniuc-Dodon şi cei care i se opun. Terţium non datur. De aici şi concluzia evidentă că sugestiile ca partidele anti-binom să facă coaliţie cu partide DIN binom (adică cu PD-ul lui Vladimir Plahotniuc), în perspectiva unei tabere europene după parlamentarele din 2018, sunt fie naivităţi nepermise fie manipulări grosolane. De fapt, este un joc propagandistic de a dezbina forţele care, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 au început, încet, dar sigur, să se închege. Şi aceste forţe au un singur steag: oprirea domniei Binomului în stânga Prutului după viitoarele alegeri parlamentare. Despre asta e vorba, până la urmă.
• Partidele binomului se protejează reciproc: acum pot face fiecare orice fără riscul de a-şi pierde „onoarea“. Dodon şi Plahotniuc au acum mână liberă şi, concomitent, pot să mimeze în continuare războiul lor de Tom şi Jerry. Pe cale de consecinţă, revine în prim planul scenariul anunţat din august la Chişinău de rocadă la vârful puterii. Un fost preşedinte al RM scria atunci că, după scoaterea parţială din joc a lui Dorin Chirtoacă, Vlad Plahotniuc poate deveni premier prin mutarea actualului prim-ministru Filip pe funcţia de candidat la alegerile pentru primăria Chişinăului. Scenariul devine extrem de interesant în perspectiva referendumului pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă (19 noiembrie 2017). Vladimir Plahotniuc a anunţat că boicotează referendumul, aşa cum anunţa, în campania prezidenţială, că o susţine pe Maia Sandu. Atunci a făcut exact pe dos. Acum, în perspectiva referendumului, acţiunile Partidului Democrat vor clarifica multe din interogaţiile de azi. Miza referendumului, inclusiv validarea sau invalidarea lui, este dacă alegerile pentru Primăria Chişinăului se vor juca sau nu cu funcţia de premier pe masă;
• Prin decizia CC totul se simplifică. Vladimir Plahotniuc poate deveni premier pentru că nu îl mai pune pe Igor Dodon într-o situaţie imposibilă faţă de alegători sau patronii săi de la Moscova: preşedintele îl poate respinge, de două ori, pe Vladimir Plahotniuc, dar îl va înscăuna Adrian Candu, finul lui Vladimir Plahotniuc. „Războiul“ continuă, toată lumea îşi atinge obiectivele şi nimeni nu este atins de gloanţele care, chipurile, zboară furibund prin aer;
• Nu se pune în discuţie aici cât de negativ este Igor Dodon pentru RM, România sau Europa. Aşa cum nu se discută faptul că cineva care şi-a făcut un afiş electoral din fotografia sa cu Vladimir Putin ar fi un om liber în raport cu Kremlinul. Asta e evident. Dar omul din fotografia cu Putin a câştigat alegerile cu ajutorul decisiv a lui Vladimir Plahotniuc şi, de la început, de când a acceptat ca funcţia de director al SIS (serviciu secret moldovenesc) să nu mai fie atributul preşedintelui (adică al lui!), ci al Parlamentului (adică a lui Plahotniuc), a intrat într-o sarabandă a cedărilor şi negocierilor cu liderul PD care a culminat cu schimbarea braţ la braţ a sistemului electoral. S-a negociat totul şi nu mai e cazul să reluăm nenumăratele exemple pe care le-am mai oferit în aceste pagini. Problema nu este că diavolii sunt negrii în R. Moldova: problema este, ca să parafrazăm un personaj invocat des în acest articol, că îngerii sunt departe de a fi albi…;
• RM a fost şi este o veritabilă republică a dubletelor: două limbi (românească şi „moldovenească“ – prezentă încă în Constituţie), două biserici (românească şi rusă), două stiluri bisericeşti (vechi şi nou), două Crăciunuri (vechi şi nou), două orientări concomitente (Vest şi Est). Prin decizia CC republica va avea şi doi… Preşedinţi, căci de aici înainte momentele de tensiune dintre Preşedinţie şi Guvern vor fi tranşate prin preluarea atribuţiilor prezidenţiale de către speakerul Parlamentului sau premier. Decizia CC a permis dubletelor inerente a micii republici să ajungă la apogeu. Inclusiv la apogeul duplicităţii sale;
• În acest moment, fie şi în ceasul al doisprezecelea, e momentul ca atitudinea Bucureştiului faţă de R. Moldova să îşi modifice profilul. Este inadmisibil ca România să continue să se izoleze internaţional şi, singură, să gireze şi să finanţeze un regim al cărui profil moral, politic şi geopolitic este departe de a îndreptăţi aşa ceva. Binomul Plahotniuc Dodon şi-a pierdut orice credibilitate la Bruxelles, trebuie să şi-o piardă şi la Bucureşti pentru ca, la alegerile parlamentare din 2018, să şi-o piardă şi la Chişinău.

*Dan Dungaciu este membru în Colegiul de Experţi LARICS.

Sursa:adevarul.ro